Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:06 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cererile se depun la IPJ Constanţa Admiterea în unităţile de învăţământ superior ale MAI sau MAN

ro

07 May, 2014 00:00 1390 Marime text
Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Constanţa recrutează candidaţi pentru admiterea în instituţiile de învăţământ superior şi în şcolile postliceale care pregătesc personal pentru Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Ministerul Apărării Naţionale (MAN), sesiunea 2014. Formele de învăţământ pot fi cu frecvenţă sau cu frecvenţă redusă, în raport cu locul de domiciliu înscris în cartea de identitate a candidaţilor.
Cererile de înscriere la concursul de admitere în instituţiile de învăţământ superior se primesc la sediul IPJ Constanţa, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 14.00. Acestea pot fi depuse până pe 2 iunie la sediul IPJ de pe bulevardul Mamaia nr. 106. Documentele necesare pentru finalizarea dosarului de recrutare se pot depune până la data de 13 iunie.

Cererile de înscriere la concursul de admitere în şcolile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne se primesc la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa în zilele lucrătoare, între orele 10.00 - 14.00, până la 14 august, iar pentru şcolile postliceale ale Ministerului Apărării Naţionale - până la 2 iunie. Data limită până la care candidaţii vor depune la dosarul de recrutare documentele necesare pentru finalizarea acestuia este 22 august, pentru şcolile postliceale ale MAI, şi 16 iunie, pentru şcolile postliceale ale MAN. Candidaţii pot opta pentru una sau pentru mai multe instituţii de învăţământ superior sau şcoli postliceale.

Acest lucru poate fi făcut dacă se permite participarea la probele de concurs în funcţie de calendarul acestora. Candidaţii care au mai multe opţiuni trebuie să depună dosare distincte de recrutare pentru fiecare instituţie de învăţământ din opţiunile lor. Fişa medicală se include în copie în dosarele de recrutare suplimentare. Dacă există candidaţi care doresc să se înscrie la o altă şcoală postliceală de agenţi / subofiţeri a MAI, altele decât cele din cadrul Poliţiei Române (de exemplu: Poliţie de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri şi Protecţie Civilă), aceştia trebuie să depună dosarele de recrutare la unitatea teritorială a Inspectoratului General care coordonează activitatea de recrutare pentru unitatea de învăţământ respectivă.
Mai multe informaţii se pot găsi pe site-urile unităţilor de învăţământ aparţinând Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii