Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:17 24 01 2018 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Acţiune a Poliţiei Rutiere împotriva consumului de droguri

ro

03 Mar, 2012 00:11 724 Marime text

Activitatea pentru prevenirea accidentelor, care au drept cauză generatoare consumul de alcool şi droguri, continuă şi în luna martie, deoarece poliţiştii rutieri doresc îmbunătăţirea climatului de siguranţă rutieră la nivelul judeţului Constanţa. În acest sens, ieri, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Informare şi Educaţie Rutieră de la nivelul Serviciului Rutier Constanţa, în parteneriat cu reprezentanţi din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa Acţiunile au desfăşurat o activitate pro-activă în rândul elevilor care sunt posesori de permis de conducere din cadrul Liceului Auto „Dimitrie Leonida" din municipiul Constanţa. Prin această activitate s-a urmărit informarea elevilor cu privire la efectele consumului de substanţe cu efecte psihoactive denumite generic „etnobotanice", droguri şi alcool şi au primit recomandări cu privire la consecinţele juridice la care se expun în urma conducerii autovehiculului sub influenţa acestora. De asemenea, pe parcursul activităţii elevii au vizionat o filmare realizată la cercetarea la faţa locului a unui accident soldat cu victime, au urmărit spoturi şi au primit pliante informative. Poliţiştii rutieri împreună cu partenerii din acest proiect vor continua derularea unor astfel de acţiuni şi în perioada următoare, pe raza judeţului Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii