Accident rutier grav în Constanţa Începe judecata lui Marian Ciurea şi a lui Marius Andrei Gombar
Accident rutier grav în Constanţa: Începe judecata lui Marian Ciurea şi a lui Marius Andrei Gombar
24 Oct, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3009
Marime text



Reamintim faptul că, în urmă cu doi ani, tot în luna octombrie, Elisabeta Toacă, o tânără de 27 de ani, din Constanţa, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost implicată într-un accident rutier. Conform lucrătorilor Serviciului Rutier Constanţa, Marian Ciurea, de 43 de ani, din Năvodari, s-ar fi aflat staţionat cu o autoutilitară pe strada Mircea cel Bătrân pe sensul de mers dinspre bulevardul Mamaia către strada Nicolae Iorga.
Din cauza neasigurării la punerea în mişcare de pe loc pentru a se încadra prin viraj stânga pe strada Nicolae Iorga, spun oamenii legii, l-ar fi obligat pe Marius Andrei Gombar, de 23 de ani, din Constanţa, care conducea un autoturism pe strada Mircea cel Bătrân, să vireze dreapta pentru a evita impactul, moment în care ar fi pierdut controlul asupra direcţiei şi a pătruns pe trotuarul din partea dreaptă. Aici, maşina condusă de Marius Andrei Gombar a accidentat-o grav pe Elisabeta Toacă, de 27 de ani, care se deplasa regulamentar. Victima a fost proiectată într-un stâlp de iluminat public.
După lovirea pietonului, autoturismul a lovit semaforul intersecţiei, pe care l-a rupt. Între cele două autovehicule nu a existat impact. Conducătorii auto nu consumaseră băuturi alcoolice.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii