Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:00 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A sarit din tren si a ajuns la spital

ro

01 Dec, 2004 00:00 922 Marime text
Un tanar, in varsta de 15 ani, din localitatea constanteana Poarta Alba a ajuns duminica dupa-amiaza in stare grava la Sectia de Urgente a Spitalului Clinic Judetean, dupa ce a fost victima unui incident mai putin obisnuit. Matei Stelica M. se afla duminica in jurul orei 15.00 in gara Constanta. Adolescentul s-a urcat intr-un tren cu intentia de a merge acasa, dar dupa ce s-a urcat a descoperit ca nu acea garnitura era cea care mergea spre Poarta Alba. Desi trenul se pusese in miscare, Matei Stelica M. a incercat sa coboare, moment in care s-a produs accidentul. In urma impactului cu solul, el a suferit mai multe leziuni la nivelul fetei si o luxatie la membrul drept superior. Desi ranit, tanarul nu a mers la spital si a ajuns intr-un final acasa. Vazand in ce hal este copilul, parintii acestuia au sunat imediat la Serviciul de Ambulanta si o masina a sosit la Poarta Alba, pentru a prelua pacientul. In prezent, tanarul se afla internat in Sectia de Chirurgie a Spitalului Clinic Judetean si este in afara oricarui pericol.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii