Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
13:14 22 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Care meserie? Care brățară de aur?

ro

05 Dec, 2014 00:00 1340 Marime text
În general, se spune că „meseria este brățară de aur“. În particular însă, această teorie a rămas doar o amăgire sau hai să-i spunem o fantezie, pentru a nu fi prea mare dezamăgirea. Din păcate, în ziua de azi sunt tot mai mulți care consideră că ceea ce fac ei este mai important decât ce fac alții, că meseria lor este mai nobilă și impune mai mult respect și, mai presus de toate, mai mulți bani, că nimic nu poate egala 4, 5 sau... 6 ani de facultate.

E drept că fiecare formă de învățământ are gradul propriu de complexitate. Ni-l alegem singuri, nu ne forțează nimeni, și, atunci când decidem să apucăm pe un anume drum în viață, cred ca ne evaluăm foarte serios potențialul și disponibilitatea de a ne dedica meseriei pe care urmează să o practicăm. Să zicem că visăm de mici să fim medici! Momentul în care decidem să alegem acest drum este însă unul în care suntem destul de maturi pentru a realiza că ne dorim acest lucru pentru că ne place această meserie în sine, că avem o anume înclinație pentru acest domeniu, că suntem făcuți să facem asta și nimic altceva. În același timp, trăind în România zilelor noastre, cred că suntem destul de conectați la realitatea zilnică să ne dăm seama că, în cazul în care vom ajunge să ne practicăm meseria aici, pe meleaguri românești, realizările financiare nu vor fi unele pe măsura așteptărilor noastre. E drept că aceste așteptări diferă de la om la om, de aceea ne rezervăm dreptul de a face discuția pornind de la trendul actual impregnat de nemulțumirea tuturor celor care activează în prezent în acest sistem. Așadar, autodepășirea și performanța ne vor promova în afara granițelor, unde, cel mai probabil, ne vom declara mulțumiți de banii strânși în cont lună de lună.

Cu mici excepții, cam aceasta este abordarea în toate domeniile de activitate. Toți suntem licențiați, toți suntem intelectuali, toți emitem pretenții că așa cum am învățat noi nu a făcut-o nimeni altcineva și, mai presus de toate, că meseria noastră este cea mai nobilă dintre toate. Cu toate astea, universul nu se învârte în jurul nostru și noi toți suntem parte a unui întreg, suntem doar piesele unui joc de puzzle care nu ar fi funcțional dacă una dintre ele nu ar mai fi de găsit. Uităm, de asemenea, că nu toate profesiile / meseriile sunt condiționate de o diplomă de licență sau de un doctorat în domeniu, că sunt meserii care se practică de oameni cu mai puține clase, dar fără de care o șosea nu s-ar construi sau orașul nu ar fi curat, că aceștia sunt și ei parte a puzzle-ului de care vorbeam. În lipsa lor, toți licențiații și doctorii din lume și-ar rupe bolizii în două pe drumuri accidentate sau ar fi îngropați în gunoaie. Că ne place sau nu să o vedem, fie că am ajuns să conștientizăm asta sau că suntem la acel nivel în care credem noi că anii grei de facultate (pe care i-am făcut doar pentru că am vrut, și nu pentru că ne-a obligat muncitorul cu 8 clase pe care trebuie să îl tratăm sau să-l consiliem) ne dau acel aer de superioritate despre care credem că ar implica și un oarecare respect. Acesta de pe urmă însă este dat de felul cum ne tratăm pacientul, cum ne apărăm clientul în fața judecătorului sau chiar... cum măturăm!
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii