Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:21 08 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşte! Amintiri din... ZIUA aceea

ro

21 Nov, 2014 00:00 2768 Marime text
Cristian CEALERA
Redactor / Redactor-şef adjunct ZIUA de Constanţa, 2003-2005

 
Au trecut 11 ani de atunci... În Ziua aceea, am coborât în Peninsulă, pentru a ajunge la sediul ziarului... Îmi amintesc că mi-a plăcut din prima locul care găzduia noul meu job, acolo, în imediata apropiere a ruinelor din Parcul Catedralei. În fiecare zi, în următorii doi ani şi jumătate, atunci când ieşeam la o ţigară, vedeam vestigiile ce supravieţuiseră peste două milenii şi jumătate, ruine ce altădată serveau drept casă coloniştilor din Milet care întemeiaseră cetatea Tomisului. Eram însă doar vecinul caselor doriene, pentru că a mea Casă era ZIUA de Constanţa. Aici am învăţat tot ce ştiu astăzi...Am învăţat să fac anchete, reportaje, ştiri de tot felul... am prins gustul pentru articole de istorie şi de cultură, care, astăzi, spun unii, mă definesc... La ZIUA am învăţat meserie, am fost reporter, redactor, editor, am avut şi atribuţii de conducere... Am lucrat pe Social, pe Eveniment, pe Investigaţii, pe Cultură, pe Sport, chiar şi pe Politic... Ani mulţi mai târziu, un şef de la un alt ziar la care am lucrat m-a lăudat, spunându-mi că sunt un ziarist care se pricepe aproape la toate... Dacă acest lucru este adevărat, atunci trebuie spus că meritul nu îmi aparţine, ci este al ziarului unde am învăţat toate acestea... Şi al oamenilor de acolo, al colegilor şi al prietenilor de la care am învăţat şi pe care i-am păstrat în suflet până astăzi... De ce am plecat? Pentru că, atunci când termini o şcoală, ai două posibilităţi: fie să rămâi acolo pentru a preda (aşa cum au făcut-o unii), fie să cauţi alte şcoli, pentru a profesa ceea ce ai învăţat ca elev (asta cred că am făcut eu). Din 2006 şi până astăzi am lucrat în multe locuri, dar ZIUA de Constanţa va rămâne mereu în inima mea... ZIUA aceea nu o voi uita niciodată...
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii