Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:01 12 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Tomitanii, invitaţi la spectacol „Ovidius in Love“, pus în scenă la Teatrul de Stat Constanţa de regizorul Alexander Hausvater

ro

23 Nov, 2017 00:00 611 Marime text
Regizorul Alexander Hausvater, care i-a impresionat sau chiar şocat, de sute de ori, prin piesele puse în scenă, atât pe spectatori, cât şi pe cunoscătorii de teatru din toată lumea, va monta un spectacol la Teatrul de Stat Constanţa (TSC). În curând, numele prestigioase scrise pe afiş şi spectacolul „Ovidius in Love. Jurnalul unui exilat îndrăgostit“ vor reprezenta un eveniment pentru Constanţa şi pentru întreaga lume teatrală românească.
 
Alexander Hausvater şi echipa TSC îi invită la teatru pe toţi tomitanii care vor să-l cunoască „de-adevăratelea“ pe cel ce le-a întemeiat cultural oraşul. „Ovidius in Love“ a obţinut cel mai mare punctaj în concursul organizat de Primăria Constanţa pentru finanţarea proiectelor culturale cu tematica Bimilenar Ovidius. Premisele acestui proiect au fost create prin coincidenţa întâlnirii unor elemente şi oameni, în contextul sărbătoririi celor două milenii scurse de la moartea lui Ovidiu.

Primele spectacole, pe 30 noiembrie, 1 şi 2 decembrie  

Programarea primelor spectacole în datele de 30 noiembrie, 1 şi 2 decembrie va marca şi sărbătorirea Zilei Naţionale a României, dar va avea şi rolul de a-l comemora pe profesorul Marin Mincu, trecut la cele veşnice în data de 4 decembrie, în urmă cu opt ani. Teatrul de Stat Constanţa va organiza şi un simpozion ce va avea acest din urmă scop. Următoarele reprezentaţii vor fi pe 7, 8, 16 şi 17 decembrie.
 
Echipa artistică implicată în proiectul „Ovidius in Love“ este formată din vârfuri ale scenei româneşti. Regizorului Alexander Hausvater i s-au alăturat Maria Miu, care a conceput scenografia spectacolului, iar muzica este compusă de Mircea Kiraly, cunoscut ca membru al formaţiei Compact. Coregrafia este semnată de András LórántLucian Moga este expertul în light designul ce va completa backgroundul vizual. Spectacolul va fi transmis de Televiziunea Română, partener principal al proiectului.

Cine este Alexander Hausvater

Regizorul Alexander Hausvater s-a născut la Bucureşti, în 1949. La vârsta de zece ani a emigrat cu familia sa în Israel. A studiat la Tel Aviv şi Dublin. Ca regizor, a debutat cu spectacolul „Năzdrăvanul Occidentului“, în 1971, la Teatrul Naţional Irlandez din Dublin. În 1971, s-a stabilit în Canada, unde a lucrat ca regizor şi director de teatru şi de festival. După Revoluţie, în 1990, a revenit în România şi a avut un succes răsunător cu „...au pus cătuşe florilor“, după F. Arrabal. În 1993, tot în România, a pus în scenă „La Ţigănci“, după Mircea Eliade, ambele texte fiind adaptate de poetul Cristian Popescu. De atunci montează periodic în toată România, dar şi în alte ţări, opera sa teatrală însumând peste 160 de spectacole. A scris mai multe cărţi, a predat la universităţi din întreaga lume şi este unul dintre cei mai prolifici regizori români. A fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate în 2015.

Marin Mincu, poet, romancier, critic literar, istoric, profesor  

Marin Mincu (1944 - 2009) a fost poet, romancier, critic literar, istoric literar, profesor universitar. Între 1990 şi 2009, a fost profesor la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, conducător de doctorate la Universitatea din Bucureşti şi în Italia. Şi-a început cariera la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din Constanţa, în 1968, ca preparator. În 1971, la numai 27 de ani, a devenit doctor în filologie, cu o teză despre poetul Ion Barbu.
 
Opera sa cuprinde peste 40 de volume (literatură şi critică literară) şi nenumărate studii şi articole în toate revistele literare din România, inclusiv în revista „Tomis“, din Constanţa, unde a deţinut o rubrică permanentă din 1968. Marin Mincu se numără printre fondatorii Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, în 1990, fiind cel care a deschis drumul către ministrul Educaţiei de la acea vreme, reputatul filosof Mihai Şora. Marin Mincu a propus numele „Ovidius“ şi s-a luptat cu succes în scopul de a obţine terenul pentru campus şi finanţarea pentru construcţie.
 
Ca prim decan al Facultăţii de Litere, a obţinut de la minister dreptul Universităţii „Ovidius“ de a organiza doctorantură la Constanţa. Primul titlu de Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius a fost decernat în 1994, la iniţiativa lui Marin Mincu, reputatului lingvist Eugen Coşeriu, profesor emerit la Universitatea Tübingen, Germania. Tot la invitaţia lui Marin Mincu, în 1996, Umberto Eco a vizitat Universitatea „Ovidius“ şi a ales să primească la Constanţa titlul de Doctor Honoris Causa.
 
Dintre premiile câştigate de Marin Mincu, amintim Premiul Herder, Premiul internaţional „Eugenio Montale“ şi Premiul Naţional pentru Roman (Italia).

Ti-a placut articolul?

Comentarii