Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
21:47 26 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cărţile, în centrul atenţiei la Mamaia Târgul Gaudeamus Litoral se pregăteşte să îşi deschidă porţile

ro

10 Aug, 2015 00:00 722 Marime text
Respectându-se tradiţia ultimilor ani, Târgul Gaudeamus Litoral se pregăteşte să îşi deschidă din nou porţile pentru iubitorii de carte. Ajuns la cea de-a VII-a ediţie, târgul şi-a câştigat titulatura de cel mai de succes eveniment cultural estival. Prin urmare, în perioada 13-17 august, constănţenii şi turiştii aflaţi în vacanţă la malul mării sunt aşteptaţi la pavilionul expoziţional mobil amplasat în staţiunea Mamaia, pe faleza din faţa Radio Vacanţa.
 
Pe lângă numărul impresionant de cărţi, timp de cinci zile, între orele 15.00 şi 23.00, Gaudeamus Litoral le propune celor prezenţi evenimente culturale şi concursuri cu premii atractive. Deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediţii, care va avea loc joi, 13 august, de la ora 17.00, va fi marcată printr-un moment artistic oferit de Fanfara RAJA „Muzica Apelor“.

Surprize pentru pasionaţii de cărţi

În prima zi a târgului, în intervalul orar 20.00 - 22.00, este programată şi o lansare de carte. Astfel de acţiuni vor mai avea loc pe parcursul evenimentului. În acest sens, amintim volumele „Duminica păpădiei“, de Mihaela Meravei, „De ce iubim?“ şi „Iubirea urcă muntele“, de Diana Dobriţa Bîlea, care vor fi prezentate publicului pe 14 august, de la ora 18.00.
 
De asemenea, potrivit organizatorilor, volumele donate de vizitatorii şi expozanţii târgului vor fi distribuite către biblioteci rurale din Dobrogea: „Biblioteca de acasă a devenit neîncăpătoare? Noi vă aşteptăm să donaţi cărţi, în campania de donaţie de carte care va avea loc la Târgul Gaudeamus Litoral 2015“.
 
În ultima zi a târgului, de la ora 18.00, va avea loc decernarea Trofeelor Târgului Gaudeamus Litoral 2015, moment marcat printr-un recital de muzică militară susţinut de Fanfara Forţelor Navale. Totodată, pe parcursul evenimentului, sunt programate mai multe proiecţii video intitulate „Dobrogea sentimentală“, semnate de diverşi artişti, cum ar fi fotograful Vladimir Brişcaru, profesor de fotografie la şcoala Foto Profesional Constanţa.
 
Târgul Gaudeamus Litoral este organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România şi Radio Constanţa. Intrarea este liberă pentru toate categoriile de vizitatori.

Ti-a placut articolul?

Comentarii