Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:59 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infosud-est.ro Felix Stroe - „În județul Constanța nu există arhitecți și nici ingineri specialiști în restaurarea monumentelor istorice“

ro

07 Nov, 2016 19:17 2130 Marime text
Felix Stroe este directorul general al RAJA, companie care a reabilitat, în vara anului 2016, monumentul istoric „Cișmeaua otomană“, una dintre puținele mărturii ale stăpânirii otomane în Dobrogea și cea mai veche construcție civilă atestată a Constanței moderne.

ISE: Cum apreciați starea actuală a patrimoniului cultural și istoric al județului Constanța?

Felix Stroe: Patrimoniul cultural – istoric al județului nostru este foarte bogat, are o continuitate multimilenară cu rădăcini preistorice și este caracterizat de o eterogenitate specifică zonelor cu influențe culturale de origini multiple. Astfel că putem întâlni numeroase și bogate vestigii din timpuri străvechi, semne ale prezenței greco-romane, a turcilor otomani, a tătarilor, dar și urme de locuire ale altor civilizații europene sau asiatice. Acest fapt se explică prin caracterul geo-strategic al Mării Negre și al Dunării de maximă importanță pe linia de contact dintre Europa și Asia.

În ultima vreme, poate din cauza unor alte aspecte ale necesităților județului, văzute ca fiind prioritare față de aspectul cultural-istoric, am ajuns la o situație destul de gravă. Din păcate, patrimoniul de maximă importanță identitară pentru comunitatea noastră se prezintă într-o stare avansată de degradare în mai multe locații din județ. Spre exemplu, în centrul istoric al orașului putem vedea mai multe obiective cu încărcătură patrimonială, pe care le putem deja clasifica pe categorii de epoci istorice, cum se degradează sub ochii noștri, cum ar fi vestigiile Cetății Tomis, Termele Cetății Tomis de pe str. Termele Romane, Edificiul cu Mozaic din aceeași zonă, chiar Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța necesită intervenții urgente de restaurare, basilicile romane din aria cetății și altele aflate în necesitatea de a se interveni pentru recuperarea lor. În general, arta, cultura, istoria s-au aflat până acum, undeva la categoria și altele, deși toate acestea ne definesc și reprezintă moștenirea ereditară pentru generațiile viitoare, pentru noi ca popor. Totuși, am convingerea că lucrurile încep să se miște, dovadă fiind și demersurile inițiate de Consiliul Județean Constanța, care încearcă reabilitarea unor monumente valoroase pentru județul nostru cu fonduri europene.
 
Autor: Andreea Pavel
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii