De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
02:03 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ziua Eroilor, celebrată la Cumpăna Primarul Mariana Gâju - „Dorim să ridicăm un nou monument al eroilor“ (galerie foto)

ro

10 Jun, 2016 00:00 1041 Marime text


Şi-au dat viaţa pentru ţară, iar amintirea faptelor lor a fost cinstită ieri. De Ziua Eroilor, autorităţile locale din comuna Cumpăna au depus coroane la monumentele din localitate. A fost un prilej de pomenire a eroilor neamului românesc şi de cinstire a celor - tot mai puţini - care au luptat pe front şi trăiesc şi azi să împărtăşească ororile văzute.
 
Ceremonia dedicată Zilei Eroilor este organizată, în fiecare an, de sărbătoarea Înălţării Domnului. Evenimentul a fost marcat la Cumpăna, în centrul localităţii. Locuitorii comunei s-au strâns, cu mic, cu mare, la Monumentul Eroilor din faţa Casei de Cultură Cumpăna, pentru a participa la cinstirea memoriei celor care şi-au dat viaţa pentru ţară. Elevii şi preşcolarii au animat atmosfera prin prezenţa lor. Manifestarea a început la ora 11.00, cu intonarea Imnului de Stat, fiind urmată de un ceremonial religios de pomenire a ostaşilor căzuţi în luptă.
 
Ca în fiecare an, primarul comunei, Mariana Gâju, a rostit o alocuţiune prin care a evocat faptele de vitejie ale ostaşilor români şi importanţa jertfei lor. Însă, anul acesta, discursul său a inclus şi o promisiune, aceea că un nou monument al eroilor va fi ridicat în comunitate.
 
„De-a lungul celor 16 ani, am constatat că în arhivele naţionale s-au regăsit şi alte nume ale locuitorilor comunei Cumpăna care au murit pe frontul de bătălie şi chiar au fost izvoare de cunoştinţă în acest sens. Dorim să ridicăm un nou monument al eroilor, pe frontispiciul căruia să scriem toate numele acestor eroi ai neamului nostru. Este o dreptate pe care le-o facem tuturor celor care s-au jertfit pentru noi“, a declarat primarul Mariana Gâju.
 
Ca de fiecare dată, autorităţile locale au depus coroane de flori la monumentele eroilor din localitate. Şi cei mai mici locuitori ai comunei au adus flori, pe care le-au pus pe soclul monumentelor. Tot de la cei mici, veteranul Ion Ceapă a primit o diplomă simbolică, în semn de recunoştinţă pentru jertfa sa. La cei 99 de ani ai săi, veteranul comunei a venit singur la această ceremonie, ca în fiecare an. Şi fiul unui alt veteran, Gheorghe Crăciun, a venit pentru a primi în numele tatălui său aceeaşi diplomă de onoare.
 
„Administraţia locală din Cumpăna are, an de an, obligaţia sfântă ca, în această zi, să îi comemoreze pe eroii care au căzut pe câmpul de luptă. Cei care au pus înaintea vieţii lor trecătoare eternitatea sunt de-a pururi vii în sufletele noastre. Mormintele pline de flori ale eroilor, monumentele şi mausoleele închinate lor sunt simboluri ale dăinuirii noastre pe acest pământ“, a declarat primarul Mariana Gâju, care le-a oferit veteranilor şi o sumă simbolică de bani, aşa cum a stabilit Consiliul Local în urmă cu mai mulţi ani.

Ti-a placut articolul?

Comentarii