Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
21:33 19 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Vârstnicii din Mangalia, recompensaţi de administraţia locală

ro

27 Sep, 2013 00:00 834 Marime text
Şeful administraţiei publice locale din Mangalia, Cristian Radu, a oferit, ieri, persoanelor vârstnice din localitate diplome de onoare, buchete de flori şi un ajutor financiar. „S-au bucurat de recunoştinţa autorităţilor locale 12 persoane care au împlinit 70 de ani, şase persoane de 80 de ani, patru persoane de 85 de ani, precum şi o persoană care a împlinit 90 de ani, dar şi alte trei familii, care au ajuns la 50 de ani de la căsătorie”, se menţionează într-un comunicat de presă.
În contextul discuţiei cu vârstnicii oraşului, primarul Cristian Radu le-a vorbit acestora despre înfiinţarea unei structuri de control a Primăriei, care să verifice activitatea Asociaţiilor de Proprietari. „Mă voi implica personal ca lucrurile în această direcţie să urmeze un curs firesc, eliminând astfel divergenţele dintre locatari şi preşedinţii asociaţiilor. Totodată, doresc să vă informez că toate punctele termice vor fi racordate la gaz în iarna acestui an, iar anul viitor vom avea un preţ mai mic al gigacaloriei în oraşul nostru”, a precizat edilul-şef al Mangaliei.

Tot ieri, Cristian Radu a înmânat diplome de merit şi cadouri unui număr de nouă membri ai Clubului Pensionarilor, care s-au clasat pe locuri fruntaşe la concursurile de şah, table şi tenis de masă. Competiţiile se înscriu în seria manifestărilor dedicate Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, care se va sărbători pe 1 octombrie. Clubul Pensionarilor din Parcul Balnear Mangalia a fost reamenajat, recent, prin schimbarea pavimentului, reparaţii la acoperiş, precum şi modernizarea căilor de acces în clădire. „Mă bucur că aici vă puteţi petrece timpul liber în cel mai plăcut mod, iar banii nu sunt irosiţi pe proiecte păguboase. În aceste direcţii trebuie să meargă banul public, iar dumneavoastră, cei care aţi muncit o viaţă întreagă pentru acest oraş să beneficiaţi din plin de sprijinul nostru”, a mai precizat primarul Cristian Radu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii