Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:15 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai sunt... zero zile până la 1 Mai Staţiunea Mamaia deschide sezonul estival 2013 precum Cenuşăreasa în mizerie (galerie foto)

ro

30 Apr, 2013 00:00 3414 Marime text
Până la inaugurarea oficială a sezonului estival mai sunt... zero zile! Mare bucurie, mare. De 1 Mai, staţiunea Mamaia va fi luată cu asalt de constănţeni şi de turişti pentru ca aceştia să dea, ca în fiecare an, startul distracţiei. Care sunt însă surprizele pe care cea mai scumpă staţiune de pe litoralul românesc le-a pregătit pentru aceştia? Ei, bine, paleta este largă şi variază de la zonă la zonă. Cert este că staţiunea pare să aibă de toate pentru toţi: de la clădiri abandonate, şantiere în desfăşurare, vegetaţie uscată, la gunoaie şi terenuri neamenajate, care arată ca după... bombardamente.
Am atras atenţia, în ultimele două săptămâni, asupra numeroaselor nereguli din staţiune. Cele mai multe dintre acestea nu s-au remediat, astfel că, de 1 Mai, turiştii şi constănţenii se vor putea „bucura” din plin de ele.
Lemnele putrezite din faţa clubului Crema din Mamaia, a căror existenţă o semnalam acum două săptămâni, au dispărut. Au fost înlocuite de nişte lemne noi, depozitate în dezordine chiar în faţa localului.

Vegetaţia uscată, aproape putrezită din faţa restaurantului On Plonge Jr, situat pe malul Lacului Siutghiol, este la locul său, nemişcată. Grămada de frunze nu pare să deranjeze din punct de vedere estetic pe nimeni.
Hotel Select este, de asemenea, în şantier. La unitatea de cazare se lucrează de zor, la faţa locului putându-se remarca muncitori, scânduri şi grămezi de pământ.
Vizavi de Hotel Parc, în imediata apropiere a Clinicii Markov, se află o clădire în paragină. Fără uşi, fără geamuri şi cu zidurile mâzgălite, clădirea părăsită de pe malul lacului dă atmosferei o notă deplorabilă.
Nici zona Hotelului Malibu nu se poate lăuda cu cine ştie ce privelişte, căci în apropiere de el se desfăşoară un şantier, cu tot ce implică acesta: muncitori, praf, mizerie. Hotelul Malibu este locul în care se derulează şedinţele Consiliului Local Municipal Constanţa.

Un şantier găsim şi vizavi de Hotel Dorna, pe malul Lacului Siutghiol. Imobilul în lucru are funcţiunea de vilă turistică. Beneficiarul investiţiei este S.C. V.D.T. Construct Impex S.R.L. Proiectant general este S.C.M.C.M, Design SRL Constanţa. Nu mai puţin important, constructorul este S.C. Kigos Investment S.R.L.
Un „mastodont” de beton se ridică şi lângă Hotel Condor. Pe clădirea cu mai multe etaje cu figurează însă nicio plăcuţă cu datele de identificare ale beneficiarului imobilului.
O altă problemă importantă în staţiunea Mamaia este, în unele zone, inexistenţa trotuarelor. Astfel, în apropiere de Hotel Rex, există porţiuni în care trotuarele par nu să fi „intrat la apă”, ci să se fi „evaporat” cu totul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii