Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:43 27 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Centrul de Tineret va avea fântână arteziană Lucrări de asfaltare la foc automat, în comuna Mihail Kogălniceanu

ro

10 Aug, 2015 00:00 843 Marime text
Pentru primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu, viitorul copiilor şi al tinerilor reprezintă una dintre coordonatele principale pe care şi le-a stabilit pentru acest mandat. De aceea, după câţiva ani în care a avut de înfruntat unele obstacole în demararea acestui proiect, şefa autorităţii publice locale de la Mihail Kogălniceanu are motive de bucurie. Construcţia Centrului after school de la Mihail Kogălniceanu a fost finalizată în timp util, în luna septembrie, la ziua comunei, obiectivul putând fi inaugurat aşa cum se cuvine. Potrivit primarului Ancuţa Belu, luna aceasta, Centrul after school va fi dotat cu mobilierul şi aparatura necesare unei bune funcţionări. „Construcţia este prevăzută cu două săli de clasă, care vor acoperi nevoile a 50 de copii, şi va fi dotată cu toată aparatura necesară pentru derularea activităţilor în bune condiţii. Mai mult, proiectul prevede şi ca cei mici să poată mânca cel puţin o dată în centru“, a explicat primarul Ancuţa Belu.

În altă ordine de idei, primarul comunei Mihail Kogălniceanu a declarat că au fost finalizate lucrările Centrului pentru Tineret din localitate. „În câteva săptămâni, vom face şi inaugurarea oficială. Acum mai sunt mici retuşuri de făcut la curtea din faţă a clădirii. Zona Metropolitană a făcut recepţia lucrării, acum urmează să ne fie «returnată» clădirea. O să mai avem de pus pe poziţie şi fântâna arteziană şi de reabilitat emblema centrului“, a conchis primarul Ancuţa Belu.

În altă ordine de idei, şi proiectele de asfaltare derulate în comună merg bine, din punctul de vedere al şefei autorităţii publice locale de la Kogălniceanu. „Pe 12 mai, am dat ordinul de începere a lucrărilor pentru asfaltarea străzilor Mircea cel Bătrân şi Unirii, pe o suprafaţă de 1,2 kilometri. Banii provin de la bugetul local, iar costurile au fost de aproximativ 630.000 de lei. Lucrările au fost finalizate cu succes, am făcut recepţia, iar acum ne pregătim pentru demararea altui proiect. Vom publica în curând pe portalul achiziţiilor publice documentaţia privind lucrările de asfaltare a doi kilometri de străzi. În prezent, suntem în faza studiului de oportunitate“, a explicat primarul Ancuţa Belu.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii