Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:42 13 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Localnicii din Limanu spun NU exploatării gazelor de şist

ro

02 Apr, 2012 02:06 583 Marime text
Reacţiile ferme din ţară împotriva exploatării gazelor de şist, dar şi efectele negative privind explorarea şi exploatarea gazului de şist din zona Dobrogei şi a Bârladului prezentate în mass-media i-au scos şi pe constănţeni din case.

Aproximativ o sută de membri ai ONG Vama Verde, organizaţie condusă de Paul Iurea, au protestat ieri, de la ora 16.00, în faţa sediului administrativ al Primăriei Limanu, din localitatea 2 Mai. Manifestanţii s-au arătat nemulţumiţi de intenţia Guvernului privind explorarea şi exploatarea gazelor de şist din zona Dobrogei. Protestatarii au adus cu ei la acţiunea revendicativă un bidon de cinci litri cu apă, declarându-l a fi ultimul bidon cu apă curată. Manifestanţii au precizat că se opun proiectului privind exploatările de gaze de şist, întrucât au aflat că metoda de extragere (fracţionarea hidraulică) se face prin utilizarea unor substanţe periculoase, unele chiar cancerigene, iar forarea la marea adâncime va afecta pânza freatică. Potrivit protestatarilor, exploatarea poate deteriora calitatea apei, pentru că puţurile de extracţie ar urma să fie amplasate la cinci kilometri distanţă faţă de sursa de apă potabilă. De asemenea, vor avea de suferit calitatea aerului - prin vaporii emanaţi, dar şi apa mării - prin deversarea de substanţe chimice.

Ti-a placut articolul?

Comentarii