Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:40 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La patru luni după ce avocatul său susţinea că nu poate fi adus în România Netransportabilul Nicuşor Constantinescu s-a întors la conducerea CJC (documente)

ro

12 Jan, 2015 00:00 3185 Marime text
După o absenţă de aproape nouă luni, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), s-a întors la muncă pe data de 8 ianuarie. Asta, după ce judecătoarea Eleni-Cristina Marcu de la Curtea de Apel Constanţa a luat o decizie definitivă în dosarul în care preşedintele CJC este acuzat că nu ar fi asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa. Decizia Curţii de Apel Constanţa precizează: „Admite, în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul inculpat Constantinescu Nicuşor Daniel şi explicitează înţelesul deciziei penale nr.289/P/05.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosar nr.14182/3/2014/a5 în sensul că: Prin obligaţia «să nu ia legătura şi să nu comunice cu martorii şi experţii din prezenţa cauză precum şi cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare precum şi cu personalul din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi cu consilierii judeţeni» se înţelege «să nu ia legătura şi să nu comunice cu martorii şi experţii din prezenţa cauză precum şi cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare precum şi cu personalul din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi cu consilierii judeţeni care au participat, în orice formă, în procesul de propunere, decizie şi execuţie a celor două hotărâri ale Consiliului Judeţean Constanţa care au vizat Centrul Militar Zonal Constanţa şi care sunt menţionate în actul de sesizare al instanţei». Respinge ca neîntemeiată cererea contestatorului inculpat de explicitare a înţelesului obligaţiei în sensul că «să nu ia legătura şi să nu comunice cu martorii şi experţii din prezenţa cauză precum şi cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare precum şi cu personalul din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi cu consilierii judeţeni cu privire la aspecte în legătură de conexitate cu litigiul privind Centrul Militar Zonal». Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă“, conform minutei.
Revenirea lui Nicuşor Constantinescu la muncă, în sediul CJC, are loc după ce, în mai multe rânduri, pe parcursul anului 2014, acesta a transmis presei o serie de comunicate şi documente medicale din care reieşea că viaţa sa ar fi fost pusă în pericol în cazul în care ar fi fost transportat din Statele Unite ale Americii în România.

Riscul de a pune în pericol viaţa pacientului

Epistolele medicale transmise de peste ocean şi comunicatele formulate de Consiliul Judeţean Constanţa în numele lui Nicuşor Constantinescu, referitoare la starea de sănătate a acestuia din urmă, au început să fie date publicităţii la începutul lunii iulie 2014. Cel dintâi a fost un chirurg american, pe numele său Mohamad E. Allaf, care l-a operat pe Constantinescu de cancer la prostată. Doctorul a explicat clar că preşedintele CJC nu este transportabil, dar şi că o eventuală deplasare a acestuia ar periclita progresul înregistrat până la acea dată în lupta cu boala, existând chiar riscul de a pune în pericol viaţa pacientului.

“Nu va fi apt să călătorească”

La începutul aceleiaşi luni, Consiliul Judeţean Constanţa dădea publicităţii, în numele lui Nicuşor Constantinescu, un comunicat cu documente medicale considerate lămuritoare, imposibil de pus la îndoială, care ar fi certificat starea de sănătate a lui Nicuşor Constantinescu. “Documentele sunt autentificate prin Apostila Convenţiei de la Haga din 1961, România fiind stat semnatar al acestei convenţii din 2001. Apostila garantează recunoaşterea oficială prin lege a documentelor”, se menţiona în comunicatul transmis de CJC. Tot acolo se preciza: „În cazul de față, apostilarea este efectuată de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, statul New York, și certificată prin declarația lui Nicușor Constantinescu, în prezența unui notar din statul New York. Documentele sunt scrisorile medicale ale medicului Mohamad E. Allaf, șeful Clinicii de Chirurgie Robotică a Spitalului Universitar „Johns Hopkins“, Baltimore, statul Maryland, dar și un nou raport medical, eliberat în data de 2 iulie 2014, susținut de medicul Șerban L. Cocioabă, medic generalist, intern al clinicii Medical Metamorphosis, New York. Este de precizat faptul că fiecare document este apostilat și certificat separat, prin declarație în fața notarului”. În comunicat se specifica faptul că “documentele vor ajunge în România prin DHL, pe format de hârtie, cel mai probabil în după-amiaza zilei de luni, 7 iulie, 2014".
Câteva zile mai târziu, Doru Paul, profesor asistent de medicină hematologie-oncologie la Monter Cancer Center de la Spitalul Universitar Hofstra North Shore LIJ, New York, face următoarea declaraţie referitoare la starea de sănătate a lui Nicuşor Constantinescu: “Eu sunt medicul care-l tratează pe Nicuşor Constantinescu şi el este în prezent în grija mea din cauza condiţiilor care-I ameninţă viaţa. Nicuşor Constantinescu necesită în continuare alte tratamente şi intervenţii chirurgicale. În prezent, el nu este stabil medical ca să călătorească şi, în viitor, nu va fi apt să călătorească până când problemele medicale prezente nu vor fi rezolvate”.
La începutul lunii septembrie a anului trecut, Cătălin Dancu, avocatul preşedintelui CJC, declara că “au fost aduse la cunoştinţa judecătorilor români toate documentele medicale emise în care medicii confirm că domnul Nicuşor Constantinescu nu poate fi transportat şi adus în România în această fază a stării sale de sănătate”.

“Credeţi că Nicuşor Constantinescu este grav bolnav?”

Patru luni mai târziu, până destul de recent netransportabilul Nicuşor Constantinescu revine la muncă, la conducerea Consiliului Judeţean, ca şi când “aventura” americană nu ar fi existat.
În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa derulează un nou sondaj de opinie adresat constănţenilor şi nu numai, cu întrebarea: “Credeţi că Nicuşor Constantinescu este grav bolnav?”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Doctorul 12 Jan, 2015 02:40 N-am crezut nici macar o secunda in boala lui. Am intuit perfect ca e un bolnav inchipuit,asa cum s-au dovedit multi alti "penali" care se imbolnavesc fix cand sunt saltati de mascati.