Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:36 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Judeţean nu vinde Policlinica 2 până nu o repară Medicii vor plăti chirie pentru cabinetele lor

ro

17 Mar, 2014 00:00 3110 Marime text
După ce mai bine de 20 de ani, personalul din cadrul ambulatoriului de specialitate al fostului Spital Municipal Constanţa, a lucrat într-o clădire aproape insalubră, unde medicii s-au văzut în situaţia de a scoate bani din propriul buzunar pentru a-şi face primitoare cabinetele, instituţia cunoscută mai bine sub denumirea de Policlinica 2, a intrat într-un amplu proces de reabilitare. Unitatea sanitară este reparată pe bani europeni, prin Programul Operaţional Regional - POR, Axa prioritara 3 - „Reabilitarea infrastructurii serviciilor de sănătate”.

Policlinica 2 era într-o stare avansată de degradare: toţi pereţii erau brăzdaţi de crăpături, tencuiala era căzută, iar aspectul interior al întregii clădiri le dădea fiori pacienţilor care aşteptau pe holurile instituţiei. Pentru a-şi exercita meseria în spaţiul cabinetelor din cadrul policlinicii nr. 2, medicii au încheiate contracte de concesiune cu Consiliului Judeţean Constanţa. Sătui de statutul de „concesionari”, personalul medical a solicitat aleşilor judeţeni, în baza O.G. nr. 68/2008, privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, cumpărarea spaţiilor unde îşi desfăşoară activitatea. „Din motive neimputabile acestora, respectiv din cauza desfăşurării proiectului «Reabilitarea infrastructurii, modernizare, dezvoltare şi echiparea ambulatoriului din cadrul SCJU Constanţa – Policlinica nr. 2», nu a putut fi demarată procedura de vânzare”, se arată în expunerea de motive a CJC. Pentru a-şi putea desfăşura activitatea într-un cadru legal până când vor putea încheia contracte de „vânzare-cumpărare” cu Consiliul Judeţean, medicii vor semna contracte de închiriere cu instituţia. Aşadar, personalul medical va trebui să aştepte finalizarea lucrărilor, abia apoi medicii se vor putea adresa, din nou, Consiliului Judeţean, în cazul în care îşi mai doresc să îşi schimbe titulatura de „chiriaşi” cu cea de „proprietari”.

Şi situaţia drumurilor judeţene intră în atenţia aleşilor locali, însă nu tocmai în maniera în care ne-am fi dorit – de alocare a fondurilor pentru începerea unui amplu proces de reabilitare în tot judeţul - ci la solicitarea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, care cer alocarea de noi sume pentru continuarea unor lucrări. Astfel, proiectul de hotărâre cu numărul 27, care se regăseşte pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Judeţean de astăzi, se referă la aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli şi modificarea listei de investiţii a RAJDP Constanţa pe anul 2014 şi a fost iniţiat de vicepreşedintele CJC, Cristian Darie. Conform raportului, regia solicită alocarea sumei de 3.253,70 de mii de lei reprezentând finanţarea de la bugetul de stat a obiectivului de investiţii (lucrări de continuare): „Reabilitare Drum Judeţean DJ222 Mihail Kogălniceanu - Cuza Vodă - Medgidia, 17,7 kilometri”, precum şi a sumei de 4.447,59 de mii de lei reprezentând „Reabilitarea drumului judeţean DJ224 Medgidia - Tortomanu - Siliştea - bifurcaţie cu Drumul Comunal 63 (în zona comunei Ţepeş Vodă)”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii