Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:20 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce şanse sunt ca reactoarele 3 şi 4 să fie puse în funcţiune Gheorghe Hânsă s-a întâlnit la Bucureşti cu ministrul Varujan Vosganian şi alte oficialităţi din ţară şi din străinătate

ro

31 May, 2013 00:00 1384 Marime text
Unul dintre proiectele de vârf ale Administraţiei Publice Cernavodă este punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 din cadrul Centralei Nucleare Cernavodă, se arată într-un comunicat de presă remis, ieri, de autoritatea locală.
 
 Un obiectiv principal îl reprezintă şi pentru primarul Gheorghe Hânsă, ce luptă din răsputeri să atragă parteneri în acest proiect, care ar putea aduce un considerabil beneficiu pe plan local. O astfel de realizare ar putea soluţiona, în primul rând, o bună parte a deficitului actual al locurilor de muncă, dar şi o îmbunătăţire pe plan industrial şi nu numai, susţine şeful autorităţii locale.
 
Noi paşi spre realizarea acestui obiectiv, au fost făcuţi de către edil prin participarea la cea de a 13-a ediţie a simpozionului nuclear NucInfo Day, la Palatul Parlamentului din Bucureşti. Săptămâna trecută, în cadrul evenimentului, edilul a avut întrevederi cu mai multe oficialităţi precum: ministrul economiei Varujan Vosganian, secretarul de stat Mihai Albulescu, Jon Rowan de la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică Viena, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor Iulian Iancu.

În faţa mai marilor de la Bucureşti, edilul Gheorghe Hânsă a avut ocazia de a susţine acest proiect şi de a solicita sprijin pentru punerea în funcţiune a celor două reactoare.
„Primarul a reuşit să atragă atenţia oficialilor prezenţi, care s-au arătat interesaţi de tema dezbătută. Acest prilej a fost benefic pentru obiectivul edilului, care s-a întors optimist la Cernavodă, deoarece mai marii oficiali i-au oferit şanse pentru realizarea acestui proiect”, se mai menţionează în comunicatul de presă.
 
Nuc Info Day este un eveniment tradiţional nuclear în România, dedicat în principal diseminării informaţiei referitoare la beneficiile şi provocările specifice implementării aplicaţiilor energiilor nucleare în slujba publicului larg. Evenimentul reuneşte anual numeroşi reprezentanţi oficiali din domeniul politic, administrativ, potenţiali investitori, mass-media, atât din ţară cât şi din străinătate, care au ocazia de dezbate pe teme de interes reciproc. Ediţia trecută a fost găzduită chiar de către Primăria Cernavodă, pe 11 noiembrie 2013.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii