Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
06:53 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Agapă frăţească pentru localnicii din Horia cu numele Sfântului Dimitrie

ro

26 Oct, 2012 01:00 1792 Marime text
Horia-GigelSava1.jpgBiserica din Horia prăznuieşte astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Revenit în fruntea autorităţii locale, primarul Gigel Sava reia după patru ani un vechi obicei instituit la nivelul comunei în această zi de sărbătoare.

După slujba religioasă ce va avea loc la Biserica cu hramul Sfântul Dimitrie, localnicii vor fi invitaţi la Căminul Cultural pentru a-i sărbători pe toţi Dumitri din comună aşa cum se cuvine. Primarul susţine că 78 de persoane din Horia poartă numele Sfântului Dimitrie, iar aceştia împreună cu toţi localnicii vor fi invitaţi la o agapă frăţească unde atmosfera va fi întreţinută de muzicanţi de pe plan local. Tinerii de la ansamblul Floricica al Şcolii cu clasele l-VIII Horia vor cânta şi vor dansa şi ei pentru invitaţi. Dar la ceas aniversar se află astăzi, potrivit primarului, şi trei familii din comună. Cele trei cupluri sărbătoresc 50 de ani de la căsătorie. Gigel Sava a declarat că familiile care împlinesc astăzi de Sfântul Dimitrie jumătate de secol de convieţuire vor primi din partea autorităţii locale o felicitare, o sticlă de şampanie şi o icoană. Şeful autorităţii locale, a mărturisit că o surpriză pentru aniversaţi va fi să descopere că pe spatele icoanei cu Sfântul Dimitrie a fost gravat un text aniversar. „Peste 300 de persoane vor participa la agapa frăţească. Mă bucur că am putut să reiau acest vechi obicei. Sfântul Dimitrie este patronul spiritual al comunei, iar noi toţi suntem creştini ortodocşi şi trebuie să cinstim aşa cum se cuvine această sărbătoare. Dimineaţa va fi slujbă la biserică, iar după-amiază, pentru că este o sărbătoare a comunităţii, ne vom întâlni la Căminul Cultural pentru a participa la agapa frăţească", a precizat primarul Sava Gigel.

Ti-a placut articolul?

Comentarii