Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
19:28 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ședință comună a Guvernelor României și Republicii Bulgaria. Protocol semnat între MAI din România și MAI din Bulgaria

ro

03 Oct, 2017 18:04 375 Marime text
La data de 3 octombrie 2017 Carmen Daniela DAN, ministrul afacerilor interne, a participat la Varna, la Ședința comună a Guvernelor României și Republicii Bulgaria.
 
În cadrul întrevederii bilaterale cu omologul bulgar, Valentin RADEV, au fost abordate teme comune de interes, precum pregătirea Președințiilor bulgară și română ale Consiliului UE din anii 2018 și 2019, coordonarea pe dosarele europene de interes pentru ambele părți, securizarea frontierei comune și implicit a frontierei externe a UE, prevenirea și combaterea migrației ilegale, cooperarea polițienească.
 
Cele două părți au reiterat angajamentul pentru coordonarea în continuare a  eforturilor în vederea aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen.
 
Cu acest prilej, a fost semnat și Protocolul între Ministerul Afacerilor Interne din România și Ministerul Afacerilor Interne din Republica Bulgaria pentru implementarea  Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Bulgaria privind readmisia cetățenilor proprii și a străinilor, instrument important care va contribui la eficientizarea cooperării la frontieră.
 
Anterior Ședinței comune a celor două Guverne a fost inaugurat în prezența celor doi Prim Miniștri noul Punct de Trecere a Frontierei româno-bulgare de la Lipnița – Kainargea.
 
PTF Lipnița – Kainargea este al 10-lea punct de trecere cu specific rutier la graniţa României cu Bulgaria, operaţionalizarea lui urmând să asigure creşterea fluenţei traficului de călători.
 
Punctul funcţionează în subordinea Gărzii de Coastă şi este deschis pentru traficul internațional de persoane, precum și pentru traficul internațional de mărfuri, până la limita unei greutăți totale de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 până la ora 20:00. Prin noul punct de frontieră  nu este permis transportul de materiale periculoase, animale vii şi produse supuse controlului fitosanitar.
 
Lungimea frontierei României cu Bulgaria este de 631,3 km, iar punctele de trecere deschise traficului internațional de la graniţa cu Bulgaria au fost tranzitate, în acest an, de peste 6,2 milioane de călători și aproximativ 2,4 milioane mijloace de transport. 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii