Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:51 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se iubesc şi câştigă toate concursurile Un cuplu din Constanţa pleacă la Paris să-l vadă pe Justin Timberlake

ro

27 Feb, 2014 00:00 2844 Marime text
Georgiana Teodorescu este studentă în anul II la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii „Andrei Şaguna” din Constanţa. În prezent, tânăra pare foarte încântată să acorde interviuri, urmând ca, în scurtă vreme, după absolvirea facultăţii, să le ia. Georgiana şi soţul său, Cătălin, au câştigat, recent, două bilete dus-întors Bucureşti - Paris pentru a fi prezenţi la concertul pe care Justin Timberlake îl va susţine în Oraşul Luminilor. Pentru asta, ei au participat la un concurs organizat de un centru comercial din Constanţa, poza înscrisă în competiţie, care îi reprezintă, adunând peste 3.000 de like-uri. Dar pentru Georgiana şi Cătălin Teodorescu nu este o surpriză faptul că au câştigat o excursie la Paris. Este, în schimb, o mare bucurie.

Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani, iar verighetele le-au câştigat la un concurs organizat de constănţeanca Diana Bişinicu. Cu ceva vreme în urmă, au participat şi la un concurs organizat de Antena 1 Constanţa, la care au câştigat o cină romantică. O altă competiţie câştigată de Georgiana şi Cătălin Teodorescu le-a adus drept premiu o şedinţă foto.
Dragostea le poartă noroc acestor tineri constănţeni, astfel că, pe 24 februarie, de Dragobete, au câştigat biletele de avion şi pe cele de la concertul lui Justin Timberlake din Paris. Plecare va avea loc pe 23 aprilie, aşadar de Sfântul Gheorghe, ziua de nume a Georgianei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii