Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
03:26 18 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Povestea din spatele magazinului, din spatele rețetei S-a deschis Casa Tradiţiilor Boiereşti la Constanţa (galerie foto)

ro

13 Mar, 2016 00:00 11034 Marime text


Ieri, s-a deschis magazinul Casa Tradiţiilor Boiereşti, în spaţiul din bulevardul Alexandru Lăpuşneanu numărul 77, în zona Trocadero.
 
Constănţenii vor putea cumpăra, direct de la sursă, alimente româneşti adevărate, cum erau  în vremurile de altădată, făcute după reţete păstrate cu sfinţenie, respectând natura şi tradiţiile.
 
Casa Tradiţiilor Boiereşti pune la dispoziţie o gamă variată de produse tradiţionale naturiste autohtone de calitate. Acestea sunt realizate cu măiestrie, provenind direct de la sursă: preparate din carne de pasăre de ogradă, caşcaval în ceară, păstrăvi afumaţi în scoarţă de brad, cârnaţi afumaţi cu lemn de esenţă, miere curată de albine, produse autentice de Bucovina.
 

„Ideea de a deschide acest magazin mi-a venit pentru că am tot obosit să alerg în prea multe direcții ca să cumpăr mâncare sănătoasă. Efectiv, la sfârșit de săptămână, pentru mine era un chin. Făceam aproximativ 100 de kilometri pentru aprovizionarea familiei. M-am gândit că, așa cum sunt și eu, toată lumea ar prefera să vină într-un singur loc să își cumpere mâncare sănătoasă. Trebuie să avem grijă ce mâncăm și ce bem, iar lumea trebuie să învețe să mănânce“, a precizat Camelia Flondor, fondatoarea și administratorul Casei Tradiţiilor Boiereşti.

 


Produsele au păstrat reţetele originale, cum erau în vremurile de altădată. Toate vă oferă gusturi unice, către care veţi reveni cu plăcere de fiecare dată. Magazinul include o selecţie de produse din categorii diverse precum: brânzeturi, carne proaspătă, panificaţie, dulciuri, produse pentru mic dejun și băuturi.
 

„Avem foarte multe sortimente de cașcaval grozave. Nu prea se găsește cașcaval cu nucă. Toată linia de mezeluri de pui, de porc, vită și oaie, toate naturale, avem păstrăvul de Vale Putna, care este o minunăție, produse de vânat, pâinea, care este unică în Constanța. Totul este proaspăt și natural, asta m-a interesat în primul rând pentru familia mea. Și ca mine sunt foarte mulți care chiar vor să mănânce sănătos“, a mai spus Camelia Flondor.

 


Casa Tradiţiilor Boiereşti
este autentic tradiţional, cu decoruri moderne, un magazin-muzeu menit a readuce în inimile oamenilor spiritul românesc, cadrul familial oportun degustărilor mâncărurilor făcute după reţete demult uitate, asociate cu vinurile româneşti cele mai de seamă.
 

„Această rețetă a cașcavalului este a unui maistru care a venit din Constanța la Săveni (n.r. județul Botoșani) în jurul anilor `70, pentru că acolo este un bazin de lapte. Datorită climei și reliefului din zonă, din rețeta făcută de acest maistru și calitatea laptelui rezultă un produs unic în Europa. Noi am depus un caiet de sarcini la Ministerul Agriculturii pentru a obține protejarea denumirii acestui produs. Este un produs tradițional, cu respectarea normelor și regulamentelor Uniunii Europene. Are în compoziție doar trei ingrediente: lapte, cheag și sare. Și mai e ceva: mult suflet!“, a povestit reprezentantul brandului Vlăsie din Botoșani.



 

„Noi reprezentăm o mică secție de producție din Bucovina. Suntem printre puținele fabrici mici care nu injectăm, lucrăm doar cu carne proaspătă, nu cu carne congelată, nu importăm absolut nimic. Produsele sunt cât mai naturale, spre tradițional. În compoziția lor avem doar sare, piper, usturoi și carne. Au gust autentic, gust de carne, nu gustul fad și sec al injectării“, a precizat reprezentanta produselor din categoria mezeluri.

 
La fiecare final de săptămână, în Casa Tradițiilor Boierești va veni câte un producător pentru a-și prezenta rețeta și pentru a o degusta așa cum se cuvine.

Ti-a placut articolul?

Comentarii