Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:54 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Heineken susţine comunitatea locală Proiecte de dezvoltare pentru Constanţa

ro

22 May, 2014 00:00 1874 Marime text
Programul de responsabilitate socială „Heineken pentru comunităţi“, organizat în parteneriat cu Asociaţia CSR Nest, este dedicat susţinerii şi dezvoltării comunităţii locale din Constanţa. În acest sens, au fost determinate trei priorităţi, pe care ONG-urile care vor concura în cadrul acestui program trebuie să le aibă în vedere atunci când vor depune proiectele. Premiul cel mare, de 80.000 de lei, va fi acordat câştigătorului, pe data de 1 iulie. Suma alocată va fi destinată implementării proiectului, conform calendarului stabilit de finanţator.
Cele trei priorităţi specifice municipiului Constanţa sunt: proiecte de interes  cultural/artistic/istoric şi de promovare a tradiţiilor multiculturale dobrogene;  proiecte care stimulează dezvoltarea gândirii creative şi critice în rândul copiilor şi tinerilor adulţi; proiecte care încurajează dialogul şi solidaritatea între generaţii în abordarea problemelor comunităţii.
Programul „Heineken pentru comunităţi“ se va desfăşura astfel: 13 mai - 2 iunie - depunerea cererilor de finanţare completate în limba română de către ONG-urile invitate să aplice în cadrul programului; 3 iunie - 8 iunie -  selectarea celor trei finalişti pentru fiecare comunitate. Aceştia vor trebui să prezinte propunerea de proiect în faţa unui juriu format din reprezentanţi ai Heineken şi ai Asociaţiei CSR Nest. În perioada 9 - 20 iunie va avea loc desemnarea câştigătorului din oraşul Constanţa, în urma unui interviu susţinut de către cei trei finalişti în faţa echipei Heineken pentru comunităţi.
„Sprijinirea comunităţilor locale prin abordarea nevoilor acestora reprezintă o prioritate pentru Heineken. Cu un milion de lei investiţi în 20 de proiecte implementate în comunităţile locale, programul a ajuns la cea de-a patra ediţie. An după an, suntem mândri să remarcăm interesul crescut al ONG-urilor locale faţă de acest program, precum şi impactul proiectelor implementate. Suntem nerăbdători să vedem care vor fi finaliştii programului şi proiectul câştigător din acest an“, susţine Adrian Babu, directorul fabricii de bere Heineken din Constanţa, într-un comunicat de presă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii