Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:02 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Executorul vrea peste 1,5 milioane de lei Două terenuri ale Agro Mich SRL, firmă a familiei Voineagu, de vânzare

ro

15 Dec, 2015 00:00 1148 Marime text


Intercom Management SPRL, administratorul judiciar al debitoarei Agro Mich SRL, în reorganizare, anunţă organizarea unei licitaţii publice pentru valorificarea a două terenuri aparţinând firmei datornice.
 
Licitaţia va avea loc în data de 10 februarie 2016, ora 14.00, la sediul administratorului judiciar din Bucureşti, bulevardul Corneliu Coposu nr. 5, bl.103, sc. B, et. 8, ap. 45, sector 3. Participanţii la cele două licitaţii vor putea achiziţiona un teren în suprafaţă de 13.125 mp, situat în Ovidiu, strada Portului nr. 49, lot 1. Bunul a fost evaluat la preţul de 755.500 de lei + TVA. Cel de-al doilea teren scos la vânzare are o suprafaţă de 11.875 mp şi este situat, de asemenea, în oraşul Ovidiu, strada Portului nr. 49, lot 2. Licitaţia pentru acest teren va porni de la preţul de 1.543.980 de lei + TVA.
 
Persoanele interesate pot achiziţiona Regulamentul de vânzare de la sediul ales al administratorului judiciar, Intercom Management SPRL, contra sumei de 1.500 de lei + TVA, până cel târziu la data de 9.02.2016, ora 12.00. Toţi ofertanţii care au achiziţionat regulamentul de vânzare vor depune la sediul administratorului judiciar actele precizate în regulament până la data de 9.02.2016, ora 14.00, cel târziu.

Despre Agro Mich SRL

Înfiinţată în anul 2006, societatea are un capital social de 58.000 de lei, deţinut de Eugenia Voineagu, mama fostului director al OPC, Eugen Voineagu. Cu sediul social în municipiul Constanţa, şoseaua Tulcei, activitatea societăţii constă în „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“. În anul 2014, societatea cu trei salariaţi a declarat o cifră de afaceri netă de 122.512 lei şi un profit brut de zero lei.

Citeşte şi

Familia Voineagu îşi pierde afacerea - Creditorii cer vânzarea blocului neterminat deţinut de firma Agro Mich

Familiile care câştigă la SRL-ul judeţean Vezi ce firme şi-au împărţit licitaţiile la Domeniul CJC

Ti-a placut articolul?

Comentarii