Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
08:53 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunicat privind sistarea parţială din motiv de neplată a serviciului de colectare a deşeurilor menajere din Mangalia

ro

14 Mar, 2017 16:23 1019 Marime text
Începând cu data de 10.03.2017, compania Polaris M Holding a sistat serviciul de colectare şi transport a deşeurilor municipale la 79 de asociaţii de proprietari din municipiul Mangalia deoarece aceste asociaţii au ales să ignore datoriile restante, în contextul în care au fost notificate în nenumărate rânduri să-şi achite aceste datorii.
 
Conform legii 51 / 2006, republicata, art 42, alin (11),  operatorul de salubrizare îşi poate întrerupe activitatea în următoarea situaţie: „Dacă sumele datorate, inclusiv penalităţile, nu au fost achitate după 45 de zile de la primirea facturii, operatorul poate întrerupe furnizarea/prestarea serviciului cu un preaviz de 5 zile lucrătoare şi are dreptul să solicite recuperarea debitelor în instanţă”.
 În condiţiile în care asociaţiile de proprietari restante au fost notificate în perioada 2009-2017, de două ori pe an, iar în ultimele 2 săptămâni, între 15.02 – 01.03.2017, le-au fost trimise alte 2 notificări, însă fără niciun rezultat, Polaris M Holding s-a văzut obligată să sisteze servicul de salubrizare până la recuperarea sumelor restante.

Pentru a veni în sprijinul asociaţiilor de locatari, compania Polaris M Holding a făcut primul pas în medierea acestei probleme şi propune asociaţiilor un angajament de plată începând cu data 14 martie 2017. Prin intermediul acestui angajament, Polaris M Holding propune o eşalonare a datoriilor prin care asociaţiile care au restanţe ce nu depăşesc 10.000 ron au la dispoziţie 60 de zile să-şi achite datoria. În cazul asociaţiilor cu datorii mai mari de 10.000 ron perioada de achitare a sumei este de 90 de zile.

Menţionăm că reprezentanţii asociaţiilor de proprietari care au agreat angajamentul  de plată propus de  Polaris M Holding, de a achita sumele restante sau de a-şi asuma un angajament de plată în perioada următoare, vor beneficia imediat de serviciul de colectare şi transport al deşeurilor. Asociaţiile care au semnat eşalonarea datoriilor sunt următoarele: nr. 13, 62, 42, 44, 165, 162, 154 – zona TS Saveanu; nr.157 – zona Olimp; 156 Delfinul – zona Bd. Callatis; nr. 35 – zona Neptun; 47, 22 - str Albatros ;65, 016 – str. Oituz; 34, 36, 30, 140 – str. Negru-Voda; 29 -M.I. Dobrogeanu;143, 84, – zona M. Viteazu; 70 – str. George Murnu, 28, 153, 164 – str. Ion Creanga, 59 – zona IAS; 131, 126 – Bd 1 Decembrie 1918, 71 – Aleea Farului.

La ora transmiterii acestui comunicat, în urma angajamentelor de plată asumate de reprezentanţii asociaţiilor de datornici şi a plăţilor efectuate, s-a reluat colectarea deşeurilor municipale de la următoarele ghene/ platforme subterane, amplasate în zonele: TS Saveanu, Sirenei, Negru-Voda, MI Dobrogeanu, Ion Creangă şi Olimp.

Joi, 16 februarie 2017, ora 11:00, Primăria Municipiului Mangalia va organiza o conferinţă de presă privind problema sistării parţiale a serviciului de salubrizare din municipiul Mangalia. La conferinţa vor lua parte reprezentanţi ai companiei de salubrizare Polaris M Holding şi reprezentanţii asociaţiilor de proprietari.
Polaris M Holding mulţumeşte cetăţenilor pentru colaborarea de până acum şi îşi cere scuze pentru disconfortul provocat de această situaţie, şi îi asigură că, de îndată ce situaţia se va soluţiona, va începe imediat să colecteze deşeurile în locaţiile in care prestatia este înca sistată.
 
Administrator unic,
Eduard Martin
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii