Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:38 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Centrul municipiului Mangalia - targ de masini

ro

26 Feb, 2008 00:00 2144 Marime text
1203971755.jpg

Oricine ar fi interesat de achizitionarea unui autoturism la mana a doua gaseste aici toate ofertele, de la simple Dacii la Peugeot, Ford sau BMW

"Peugeot 206, an de fabricatie 2005, motor 1.124 cm, airbag-uri sofer si pasager, 35.000 kilometri la bord" sau "Opel Vectra Caravan, 74.000 de kilometri parcursi, motorina, 6 viteze, manuala, an de fabricatie 2005 - 12.500 de euro" - anunturi care pot fi vazute, zi de zi, pe zeci de masini parcate in plin centrul Mangaliei, in zona cunoscuta drept "sensul giratoriu". Motivul parcarii acestor masini intr-o zona intens circulata este unul simplu - in lipsa unui targ organizat, in care sa isi comercializeze autoturismele, localnicii au descoperit o modalitate pe cat de simpla, pe atat de practica de a-si instraina masinile. Au ales publicitatea... gratuita. Oricine ar fi interesat de achizitionarea unui autoturism la mana a doua gaseste aici toate ofertele, de la simple Dacii la Peugeot, Ford sau BMW. Daca ofertele nu le iau ochii mangaliotilor, nu acelasi lucru se poate spune despre parcarea acestor autoturisme. Soferii sunt nevoiti sa ocoleasca sirurile lungi de autoturisme, in timp ce acestea le impiedica, in mare masura, vizibilitatea in trafic. Mai mult, lipsa unui targ specializat in astfel de tranzactii i-a determinat pe tot mai multi proprietari sa isi expuna masinile la vanzare, "coada" formata ajungand astfel cu mult in afara sensului giratoriu.

Politia Rutiera nu poate face fata problemei

Primaria Mangalia ridica din umeri. Deocamdata, angajatii sai sunt legati de maini: "O data cu infiintarea Politiei Comunitare vom putea interveni mai drastic. De fapt, zona este responsabilitatea Politiei Rutiere, pentru ca este vorba despre un drum national. Insa stim ca sunt foarte putini angajati la aceasta structura si tocmai de aceea vom incerca sa intervenim noi. De Politia Comunitara va depinde remedierea multor situatii neplacute din Mangalia, printre care se numara si aceasta a masinilor din sensul giratoriu, care incurca circulatia si care sunt ilegal parcate in zona respectiva. Politistii comunitari vor amenda, imediat dupa infiintarea a structurii, orice abatere de la lege", ne-a declarat edilul-sef al Mangaliei, Zanfir Iorgus. Politia Rutiera recunoaste situatia si isi insuseste toate criticile: "Tot ce putem face este sa filmam aceste autoturisme oprite neregulamentar si sa amenzi. Pe zona Tuzla-Vama Veche nu avem decat patru lucratori, care trebuie sa faca schimburi, care iau concedii medicale etc; deci este o lipsa acuta de personal. Mai exista si un alt aspect, la fel de neplacut: nu putem amenda pe cei care au numere straine, si acestia nu sunt putini. Sunt masini de Bulgaria, de Germania..., nu avem de unde sa gasim proprietarii", afirma purtatorul de cuvant al Politiei Rutiere Constanta, inspector Marius Ghita. Amenzile aplicate in aceste cazuri sunt destul de mici - 200 de lei. Asta, fireste, daca politistii de la Rutiera ii si "descopera" pe proprietarii masinilor aruncate pe mijlocul strazii!

Scris de: {autor}Mihaela MARIN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii