Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz fără precedent pentru Constanţa Ce spun inspectorii DSVSA despre carnea comercializată în magazinul lui Dimoftache

ro

24 Feb, 2016 00:00 3752 Marime text


Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa continuă ancheta specifică în dosarul catalogat drept „unul fără precedent“ pentru judeţul nostru, în care trei tone de carne expirată urmau să ajungă pe mesele consumatorilor. Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa a finalizat analizele probelor prelevate din carnea confiscată dintr-un magazin din piaţa Tomis III.
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Cristina Linte, carnea comercializată era în stare avansată de degradare. „Din punct de vedere organoleptic, produsele din carne sunt neconforme. În ceea ce priveşte analizele fizico-chimice, la examenul de prospeţime s-au constatat modificări alterative, variaţie de probe. Carnea era în stare avansată de degradare“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Cristina Linte, purtătorul de cuvânt al DSVSA Constanţa. În ceea ce priveşte vechimea cărnii, aceasta a precizat că instituţia nu poate stabili anul procesării alimentelor respective.
 
Deoarece în mass-media a circulat zvonul potrivit căruia carnea comercializată în magazinul Tomis III deţinut de Răzvan Dimoftache ar fi avut 40 de ani şi ar fi provenit din depozitele armatei, cotidianul ZIUA de Constanţa a făcut mai multe solicitări către instituţiile abilitate. Astfel, ne-am adresat ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, Centrului Militar Zonal Constanţa, Statului Major General, precum şi ministrului Apărării Naţionale, Mihnea Ioan Moţoc.

Ce spun autorităţile

Celor cinci instituţii de stat le-am adresat următoarele întrebări: 
  • Câte depozite de carne constituite ca rezerve de stat există pe teritoriul României şi unde anume (localităţi)?
  • Există pe teritoriul judeţului Constanţa astfel de depozite de alimente? Au existat vreodată?
  • Ce condiţii trebuie să îndeplinească depozitele pentru păstrarea alimentelor, a cărnii în mod special? 
Până în prezent, doar două instituţii au dat curs solicitării cotidianului ZIUA de Constanţa. Astfel, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale ne-a trimis următorul răspuns: „Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale nu deţine produsul «carne» constituit ca stoc rezervă de stat şi nu are spaţii de depozitare pentru acest produs. Cu privire la celelalte informaţii solicitate, precizăm faptul că nu deţinem date şi informaţii, acestea neintrând în sfera de competenţă a instituţiei“.
 
Cea de-a doua instituţie care a răspuns este Comandamentul Centrului Militar Zonal Constanţa, care a precizat: „Problematica nu este de competenţa instituţiei noastre.“
 
Tone de carne expirată, vândute constănţenilor
 
Reamintim că, pe data de 11 februarie, poliţiştii din Constanţa (SICE), având activităţi specifice într-un dosar de evaziune fiscală, sub coordonarea procurorilor Curţii de Apel Constanţa, au descoperit aproximativ trei tone de carne expirată într-un magazin din piaţa Tomis III. Acţiunea s-a derulat sub coordonarea Parchetului şi în colaborare cu DSV Constanţa. Magazinul respectiv funcţionează pe societatea All Plus Consulting SRL. La 19 februarie, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au dispus plasarea în arest la domiciliu a lui Răzvan Dimoftache, în dosarul cărnii aparent alterate. Decizia judecătorilor este definitivă.
 
Răzvan Dimoftache este de mult în atenţia autorităţilor. În urmă cu doi ani, ar fi bătut o clientă căreia îi vânduse alimente stricate. În plus, în 2013, inspectorii i-au închis o carmangerie, situată în zona Gării, după ce au descoperit o jumătate de tonă de carne pentru care nu existau acte, dar şi o ştampilă falsă. Atunci, i s-a întocmit dosar penal pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri oficiale şi înşelăciune.

Citeşte şi

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii