De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
03:52 18 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Aniversare în ruină Cazinoul Constanţa - 106 ani de existenţă! (video)

ro

15 Aug, 2016 00:00 3749 Marime text
 

Cazinoul este o clădire istorică din municipiul Constanţa. Este una dintre cele mai reprezentative simboluri ale oraşului, fiind construit în anul 1909 şi inaugurat în luna august a anului 1910. Se află pe faleza din Constanţa, pe bulevardul Regina Elisabeta. Bătrânul Cazino împlineşte astăzi 106 ani de la inaugurare, o aniversare tristă, din cauza stării de degradare şi abandon în care a fost lăsat de autorităţile responsabile. Chiar dacă este o clădire părăsită, Cazinoul atrage în continuare mii de turişti sau nostalgici care şi-l reamintesc şi în vremuri mai bune.
 
Construcţia Cazinoului s-a realizat în perioada 1903 - 1911, după planurile arhitectului Daniel Renard. Infrastructura clădirii a fost încredinţată spre proiectare şi execuţie Direcţiei Construcţiei Portului, care era condusă de inginerul Anghel Saligny. Peste nivelul solului, construcţia a fost executată de antreprenorii Frangulea şi Moscovici. Pe parcursul desfăşurării execuţiei au intervenit numeroase modificări, iar în decembrie 1909, o comisie formată din inginerul Elie Radu şi arhitecţii Ion Mincu şi Dimitrie Maimarolu sugerează modificări majore la nivelul parterului şi extinderea subsolului pentru amplasarea bucătăriei şi dependinţelor. Atât ca tratare volumetrică, cât şi decorativă, clădirea se încadrează în stilul Art Nouveau.

Lucrările de reabilitare, blocate de contestaţii de aproape doi ani!



Aflat în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), Cazinoul îşi aşteaptă, încă, viitorul constructor care se va încumeta să realizeze lucrări de restaurare şi reparaţii capitale. După o procedură de atribuire cu nenumărate contestaţii, Compania Naţională de Investiţii nu a reuşit încă să stabilească câştigătorul licitaţiei în valoare de 31,6 milioane de lei. Prima licitaţie, organizată în luna mai 2015 în vederea selectării constructorului, nu a avut niciun rezultat, din cauza numeroaselor contestaţii. Anul acesta, pe 11 mai, CNI a reluat o altă licitaţie pentru lucrările de reabilitare şi restaurare a Cazinoului, dar nici aceasta nu s-a finalizat cu declararea unui câştigător.
 
Contestaţia depusă de către unul dintre ofertanţi, Aedificia Carpaţi, a dus la suspendarea procedurii. Pe 21 iulie, unul dintre ofertanţi a solicitat modificarea unei prevederi din caietul de sarcini. Ceea ce l-a nemulţumit pe ofertant este „existenţa unei identităţi între experţii prevăzuţi în fişa de date a achiziţiei, situaţie în care există obligaţia CNI de a preciza, în mod expres, dacă la întocmirea documentaţiei de atribuire a avut în vedere necesitatea existenţei a câte două persoane atestate MCPN, domeniul 1, specializarea E, şi două persoane atestate MCPN, domeniul 4, specializarea E, sau este doar o eroare de scriere“. Astfel, procedura a fost suspendată în data de 25 iulie.

Ce modificări vor fi aduse clădirii Cazinoului

Pentru modernizarea Cazinoului sunt necesare lucrări de recompartimentare, de refacere a finisajelor şi a instalaţiilor. Prin consolidarea şi restaurarea Cazinoului vor fi obţinute o serie de funcţiuni ale spaţiilor interioare şi exterioare. Subsolul va adăposti săli de promovare a Mării Negre, grupuri sanitare publice, oficiu catering, pre-preparare catering, depozitare catering, vestiare personal, spaţii tehnice, anexe funcţionale, holuri, circulaţii orizontale şi verticale. La parter va fi deschisă expoziţia permanentă „Istoria Cazinoului“ şi tot aici vor fi amenajate o sală de promovare culturală a mediului marin, săli de activităţi artistice, informaţii publice, cafenea/ceainărie, foaier principal + garderobă, lounge, mini-bar, monitorizare şi pază, birouri director + curator, oficiu, anexe funcţionale, holuri, circulaţii orizontale şi verticale, amenajare flexibilă a terasei exterioare spre mare, în funcţie de activităţile din interior. Primul etaj al clădirii va dispune, după cum relevă proiectul de reabilitare, de: o sală multifuncţională, sală de bal, expoziţii, consiliu, foaier, lounge, scenă, zonă culise + grupuri sanitare, oficiu, anexe funcţionale, holuri, circulaţii orizontale şi verticale, amenajare flexibilă a terasei exterioare (cocktail), în funcţie de activităţile din interior. Mezaninul va fi dedicat birourilor pentru administraţie, spaţiilor tehnice, anexelor funcţionale, holurilor şi circulaţiilor orizontale şi verticale.
 
Astăzi, la 106 ani de existenţă, anul 2018 rămâne încă un termen nerealist pentru reabilitarea Cazinoului constănţean.

Ti-a placut articolul?

Comentarii