Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:46 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Potrivit Comisiei de Statut, Etica si Litigii, Stavrositu nu este presedinte

ro

08 Jun, 2010 01:07 1559 Marime text

stavrositu_presedinte.jpgAlegerea Mariei Stavrositu ca preşedinte al organizaţiei municipale a PDL stă sub spectrul nerespectării statutului formaţiunii politice. 

În această seară, Comisia Judeţeană de Statut, Etică şi Litigii a PDL Constanţa a decis că deputata Stavrositu nu se poate bucura încă de victorie, Consiliul de Coordonare Locală convocat sâmbăta trecută, prin care aceasta a fost aleasă în fruntea organizaţiei, nefiind statutar. Daniel Learciu, şeful Comisiei Judeţene de Statut, Etică şi Litigii din cadrul PDL Constanţa a declarat că la CCL-ul de sâmbătă nu au fost convocaţi membri de drept, cum ar fi cei 15 democrat-liberali care au votat împotriva organizării alegerilor, dar şi şefi de OSV-uri. „Prin această neconvocare s-au încălcat nişte drepturi fundamentale, cum ar fi cel de a alege şi de a fi ales. Noi avem 14 puncte foarte clare, pe care le vom comunica mâine, care ne susţin decizia, având la bază statutul partidului. Alegerile ar fi trebuit organizate de un Consiliu de Coordonare Local în termen de 5 zile, nu de 3 aşa cum s-a întâmplat", a mai spus Learciu. Pe de cealaltă parte, Maria Stavrositu spune că există o singură comisie, la nivel naţional, care ar putea invalida aceste alegeri şi că astăzi a fost felicitată pentru victorie de colegi de partid de la centru, cum ar fi Sulfina Barbu, Vasile Blaga, Radu Berceanu sau Roberta Anastase. Totodată, reamintim că astăzi, şeful organizaţiei judeţene PDL Constanţa, Mircea Banias, a fost ales vicelider al grupului parlamentar PDL din Senatul României.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii