Investitori, oficiali şi antrenori noi la Năvodari Săgeata l-a ofertat pe antrenorul Petre Grigoraş
Investitori, oficiali şi antrenori noi la Năvodari: Săgeata l-a ofertat pe antrenorul Petre Grigoraş
2992
Marime text
Starea
de incertitudine care a domnit în ultimul timp la divizionara secundă
Săgeata Năvodari începe să se risipească. Mihai Guliu, antrenorul
formaţiei Eolica Baia, a anunţat că Săgeata va fi
preluată de noi investitori, în frunte cu Nicu Babu (un tulcean care stă
în Constanţa şi care are afaceri în construcţii). Va veni şi un
preşedinte, iar staff-ul tehnic va avea altă configuraţie:
Mihai Guliu, Gică Butoiu (tehnicienii de la Eolica) plus un antrenor cu
mare experienţă. „Noi l-am fi vrut pe tehnicianul Petre Grigoraş, cu
care am discutat în acest sens, însă acesta nu a acceptat, ţinând
cont că are oferte de la un nivel mult mai înalt, inclusiv din
străinătate", a arătat Guliu. Potrivit lui, actualul principal, Aurel
Şunda, nu va mai fi la echipă, iar în privinţa celorlalţi antrenori
de acum se va pronunţa noul principal (sau director tehnic) care va fi
numit. Actualul manager general, Mihai Terzi, va rămâne însă pe un post
la club.
„Alături de Nicu Babu vor fi şi alţi investitori aromâni. În funcţie de lotul pe care vom reuşi să-l alcătuim, vom forţa şi promovarea în Liga 1, în cel mai fericit caz. Ne trebuie vreo nouă-zece jucători. Să vedem ce vom reuşi să achiziţionăm. Mâine (n.r. astăzi), la ora 15.00, ne reunim, iar pe 28 ianuarie plecăm în cantonament la Buşteni. Al doilea stagiu va fi în Antalya, unde vom pleca pe 14 februarie. Zilele următoare, sperăm să definitivăm şi situaţia lui Aurel Şunda. Avem un proiect îndrăzneţ, care se întinde pe mai mulţi ani", a mai spus Mihai Guliu.
În privinţa echipei de Liga a III-a Eolica Baia, în zece zile patronul clubului va anunţa dacă formaţia va funcţiona în continuare. Oricum, de la Eolica sunt în vedere pentru a fi transferaţi la Săgeata patru - cinci tineri de perspectivă. „Mâine (n.r. astăzi) vom afla noutăţile. Deocamdată, nu ştim nimic. Din câte se pare, sunt investitori noi, care au căzut de acord cu Primăria", a declarat şi Mihai Terzi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


