Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:22 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alţi trei roş-albaştri transferaţi de echipa lui Hagi Viitorul Stelei se reuneşte la Viitorul Constanţei

ro

08 Jul, 2011 00:00 1734 Marime text
transferuri.jpgDupă Mihai Onicaş, FC Viitorul Constanţa a mai perfectat transferul altor trei tineri jucători de la clubul Steaua Bucureşti.

Divizionara secundă, FC Viitorul profită de faptul că echipa a doua a Stelei este pe care să se desfiinţeze, încercând să-i aducă pe litoral pe cei mai promiţători tineri ai roş-albaştrilor. Ieri, gruparea constănţeană a prezentat oficial ultimele trei achiziţii din această vară. Aceştia sunt atacanţii Vlad Rusu şi Marius Albu şi mijlocaşul Alexandru Lazăr, cei trei semnând contracte pe o perioadă de trei ani cu gruparea constănţeană.

Născut la Constanţa, internaţionalul de tineret, Vlad Rusu s-a declarat mulţumit de alegerea făcută, deşi a avut în această perioadă oferte de la mai multe echipe. „După şase ani petrecuţi la Steaua, era timpul să schimb atmosfera. Am avut mai multe oferte, însă am considerat că FC Viitorul este cea mai bună alegere pentru mine. În alegerea mea a contat mult că am fost dorit cu insistenţă şi mă bucur că am întâlnit aici un colectiv unit şi oameni de valoare", a precizat atacantul în vârstă de 21 de ani. La rândul său, Alexandru Lazăr (20 ani) consideră că transferul la FC Viitorul reprezintă un pas înainte în cariera sa, deşi a venit de la cel mai galonat club de fotbal din ţară. „Este un transfer important pentru mine. Avem un lot valoros, un proiect pe care trebuie să-l ducem la capăt şi mi-aş dori promovarea pe prima scenă fotbalistică a ţării încă din primul an. Chiar dacă vin de la un club galonat precum Steaua, consider că am făcut un pas înainte prin venirea mea la FC Viitorul", a declarat mijlocaşul, care a înscris trei goluri în cele 27 de partide în care a evoluat pentru Steaua II. În schimb, Marius Albu a jucat sezonul trecut în 24 de partide pentru echipa a doua a clubului militar, pentru care a înscris patru goluri: „Am venit la un club profesionist şi este un pas înainte pentru noi semnarea contractelor cu FC Viitorul. Suntem deja patru jucători sosiţi de la Steaua. În plus i-am regăsit pe Cristocea şi Ninu cu care am fost colegi la Steaua, astfel că ne va fi mai uşor să ne integrăm. Lotul nostru este foarte tânăr, alcătuit din jucători talentaţi. Concurenţa este acerbă, iar cine va merita, va juca. Ne dorim evoluţii foarte bune prin care să intrăm în atenţia lotului naţional de tineret".

FC Viitorul se va pregăti la Constanţa până la sfârşitul acestei săptămâni. Luni, echipa constănţeană va pleca în primul cantonament al verii, la Braşov, unde se va sta până pe 23 iulie. În acest interval, FC Viitorul va susţine şi trei meciuri de verificare cu CSM Braşov (16 iulie), cu Gaz Metan CFR Craiova (20 iulie) şi foarte probabil cu Chindia Târgovişte (23 iulie).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii