Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:35 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O noua programa scolara pentru elevii claselor a IV-a

ro

22 Apr, 2005 00:00 815 Marime text

In prezent, cursantii intampina mari dificultati de intelegere a disciplinelor

De anul urmator, copii care intra in clasa a IV-a vor invata dupa alte programe scolare. Decizia a fost luata de catre reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii in cursul acestei saptamani. Ca urmare, noile programe scolare pentru clasa a IV-a se vor aplica in sistemul de invatamant incepand cu anul 2006- 2007. Potrivit informatiilor survenite de la Inspectoratul Scolar Judetean, in anul 2005-2006, la clasa a IV-a vor fi aplicate in continuare programele scolare aprobate in 1998 si descongestionate in 2001. Acestia au precizat ca in momentul de fata, programele pentru clasa a IV-a pot fi grupate, in functie de schimbarile care s-au produs, in doua categorii: programe a caror abordare este complet noua: geografie, istorie si stiinte ale naturii si programe care si-au pastrat structura initiala, suferind doar reformulari, recorelari intre obiective, activitati de invatare si continuturi: limba romana, matematica, educatie fizica, educatie muzicala, educatie practica, tehnologii, educatie civica si limbi straine. Conducerea ministerului si-a argumentat hotararea privind schimbarea completa prin faptul ca prin noua programa de geografie, elevii incep abordarea sistematica a spatiului geografic, pornind de la orizontul de existenta cotidiana a elevului (de la localitatea natala pana la nivelul planetei). Astfel, accentul se muta acum de la dobandirea unor informatii referitoare la geografia Romaniei, pe o abordare structurata pe niveluri si in sisteme succesive: elemente de geografie a orizontului local, caracteristicile geografice generale ale Romaniei si diferentierile sale regionale si situarea Romaniei in continentul european si in lume. De asemenea, noul curriculum va dezvolta dimensiunea sociala a geografiei si apeleaza la elemente, fenomene si informatii relevante pentru viata cotidiana a elevului. Astfel, se evita achizitia unor informatii fara relevanta pentru orizontul de cunoastere a elevului de clasa a IV-a. De asemenea, actuala programa scolara va fi modificata si ca urmare a faptului ca in ultimii ani, au fost sesizate la un numar tot mai mare de elevi, dificultati de intelegere si de aplicare a cunostintelor din domeniul stiintelor naturii (fizica, biologie, chimie), concretizate printr-o scadere a interesului pentru studiul acestora. Prin urmare, competentele care se urmaresc a fi formate prin noua programa a disciplinei Stiinte ale naturii se refera la comunicare, studiu individual, intelegerea si valorificarea informatiilor, relationarea in mediul natural si social.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii