Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:17 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revelionul politicienilor Constantei - intre Predeal si Brazilia

ro

23 Dec, 2008 01:56 1214 Marime text
decupaj_artificii.jpgPregătirile pentru sărbători sunt în toi şi deja, majoritatea ştim unde le vom petrece. Am încercat să aflăm unde vor întâmpina Sărbătoarea Naşterii Domnului personalităţile din politica şi/sau administraţia constănţeană şi unde se vor distra de revelion.

Prefectul Constanţei, Dănuţ Culeţu, ne-a declarat că va petrece Crăciunul în familie, mai ales că a treia zi, de Sfântul Ştefan, îşi va sărbători tatăl. De revelion, reprezentantul guvernului va merge la munte, cu familia, după cum ne-a declarat.
Nu mai este un secret faptul că primarul Constanţei adoră să petreacă sărbătorile de iarnă în ţări unde soarele străluceşte tot timpul anului şi unde nu sunt probleme cu deszăpezirea. Probabil că şi de această dată, edilul va delega această sarcină vicelui Gabriel Stan, dacă va fi cazul, iar dacă acesta va ieşi cu bine din nămeţi, va mai primi, probabil, încă un ceas drept răsplată, aşa cum s-a întâmplat în sezonul trecut. Nu se ştie dacă va pleca înainte de Crăciun, însă, potrivit reprezentantului Primăriei Constanţa, Liviu Tramudana, se pare că şi anul acesta, Radu Mazăre, va întâmpina trecerea dintre ani în mult iubita Brazilie.
Printre figurile cunoscute ale politicii constănţene se numără şi politicieni care preferă muntele. Din această categorie face parte şi preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, care ne-a declarat că îşi va petrece Crăciunul acasă, cu familia, dar că de revelion va pleca la munte, câteva zile, cu prietenii.
Şi senatorul Mircea Banias, preşedintele PD-L Constanţa va merge la munte cu familia şi prietenii, de revelion, iar Crăciunul îl va petrece cu familia, acasă.
Şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, este un iubitor al muntelui. Are şi de ce, având în vedere că s-a născut în apropierea lui. După cum ne-a declarat, vicele CJC îşi va petrece Crăciunul alături de familie în localitatea Ariceştii Rahtivani, din judeţul Prahova, satul său natal, iar de Revelion va fi cu familia în Predeal.

Mincă: „M-am măritat, merg la socri"

Preşedintele PC Constanţa a afirmat că va merge de Crăciun la socri, la Botoşani. „Întrucât eu m-am măritat, voi face Crăciunul la Botoşani", a spus conservatorul. Ion şi Liliana Mincă nu s-au decis încă unde vor sărbători la cumpăna dintre ani. „Nu avem încă planuri. Noi suntem mai imprevizibili, dar sigur vom sărbători undeva alături de prieteni", a adăugat Ion Mincă. El a precizat însă, că imediat după vacanţa de iarnă va începe în forţă campania pentru europarlamentare. Întrebat dacă îşi doreşte un post în Parlamentul European, Mincă a respins categoric această opţiune. „O să desemnăm, cu siguranţă, un candidat propriu. Eu nu vreau. Că divorţează moldoveanca de mine", a afirmat conservatorul pe un ton glumeţ.
Tudorel Chesoi, şeful PNŢCD Constanţa, va petrece Crăciunul tot în sânul familiei, şi tot la socri. „De Crăciun vom fi la Pucioasa. Soţia şi fetiţa sunt deja acolo. Eu mă voi duce în Ajun, pentru că trebuie să am grijă de job-ul familiei", ne-a spus Tudorel Chesoi. El a adăugat că revelionul îl va petrece cu familia în Bulgaria, alături de prieteni, într-un hotel de patru stele, din zona Burgas.
Şeful PRM Constanţa, Nicolae Gheorghe, a afirmat că de sărbători familia i se va reîntregi pentru că va veni acasă şi fiica, din Italia.
Sărbătorile nu se anunţă la fel de relaxante pentru toţi politicienii. De pildă, senatorul PSD Nicolae Moga, a declarat că nu şi-a făcut planuri deocamdată, pentru că este posibil ca între Crăciun şi Revelion să fie convocat la Parlament şi nu ştie când se va întoarce de la Bucureşti. „Avem multe de făcut în această perioadă şi nici nu am avut timp să îmi fac planuri", ne-a declarat Nicolae Moga.  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii