Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:53 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarita din Gradina nu are timp sa-si scoata declaratia de avere din contabilitate

ro

10 Mar, 2010 03:31 2411 Marime text
cap_6.jpgGabriela Iacobici de Grădina confundă primăria cu tarlaua proprie.

De la câştigarea mandatului de primar, în 2008, şi până în prezent, social-democrata nu a catadicstit să-şi afişeze pe site-ul rezervat instituţiei nici declaraţia de avere, nici cea de interese. Precizăm că, potrivit Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, aleşii locali au obligaţia să-şi declare averile în termen de 15 zile de la data numirii sau alegerii în funcţie sau de la data începerii activităţii, conform art. 42, alin (1). Mai mult, declaraţiile de avere şi de interese trebuie făcute publice fie pe pagina de internet a instituţiei, fie la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire. Se pare însă, că Gabriela Iacobici nu a auzit de aceste prevederi legale.

Pentru a afla conţinutul declaraţiilor de avere ale edililor din această comună am înaintat o cerere în baza Legii 544/2001, către Primăria şi Consiliul Local Grădina, pe 22.01.2010. Pentru că nu ni s-a dat niciun semn că ni se va răspunde, am revenit cu solicitarea în baza Legii 544/2001, pe 4 februarie. Nu am primit niciun răspuns, iar încercările repetate de a lua legătura cu persoane din cadrul primăriei care se ocupă de astfel de solicitări s-au soldat cu eşec. Ieri, am încercat să stăm de vorbă chiar cu primarul Gabriela Iacobici. Nu am reuşit pentru că doamna primar a avut, de la capătul celălalt al firului, un monolog isteric, după care ne-a închis telefonul. Auzind solicitarea noastră, madam Iacobici a zbierat: „Noi avem aicea multă treabă. Nu stăm de aşa ceva. Nu am eu timp să scot din contabilitate orice pentru oricine îmi cere". După aceste vorbe, spuse pe un ton isteric, primăriţa ne-a trântit telefonul în nas, nu înainte de a ne acuza că scriem numai minciuni şi de a ne pofti să o dăm în judecată.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii