Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:55 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mitrea pune arestarile pe seama grupurilor mafiote!

ro

23 Apr, 2009 22:04 1167 Marime text
Fostul secretar general al PSD, senatorul Miron Mitrea îşi dă cu părere referitor la arestările efectuate în ultima perioadă. Pe blogul său, liderul social-democrat avansează ideea că la baza acestor arestări ar fi grupări mafiote care şi-ar disputa supremaţia în încercarea de a prelua controlul statului. 

„Ceea ce vedem astăzi sub forma unor arestări, descinderi, anchetări, destituiri de şefi din MAI este o etapă dintr-un război cumplit. Grupuri politico-economice de inspiraţie mafiotă, cu legături atât în lumea interlopă, cât şi în fosta securitate, luptă de ani buni de zile să controleze statul roman. Ele n-au apărut peste noapte şi au mai încercat să preia controlul ori de câte ori au simţit că statul este slab", este opinia liderului PSD Miron Mitrea, postată pe blogul personal. Potrivit acestuia, în acest război sunt utilizate instituţiile statului, iar „armele" sunt procurorii şi poliţiştii. „Grupurile de inspiraţie mafiotă de la noi se răfuiesc astăzi folosind fragmente din instituţii ale statului. Un grup asmute trei procurori împotriva altui grup, iar acesta răspunde trimiţând pe capul rivalilor patru politişti. Un al treilea grup profită şi el de situaţie şi trimite câte doi procurori DNA pe capul fiecăruia dintre cele două grupuri aflate în război deschis. Asta se întâmplă în aceste zile în România", susţine Mitrea, care atenţionează că situaţia ar exista dinainte de Revoluţie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii