Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:17 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihai Petre „Nastase este vulgar, violent in limbaj"

ro

16 Mar, 2009 03:16 774 Marime text

Secretarul executiv al organizaţiei judeţene PD-L Constanţa, Mihai Petre, i-a luat apărarea, ieri, colegei sale de partid, Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Democrat-liberalul constănţean a dezaprobat total atitudinea şi limbajul lui Adrian Năstase faţă de colega de coaliţie. Cearta între cei doi a pornit de la faptul că Anastase nu a dorit să mai stea lângă Năstase, iar acesta, deranjat de gest, a declarat, referitor la colega sa, că „frumuseţea trece, prostia se pare că nu".

„Chiar dacă PD-L şi PSD au un parteneriat, asta nu înseamnă că trebuie să tolerăm acte care ţin de o latură mitocănească. Este evident faptul că Adrian Năstase a devenit un munte de frustrare, după 2004, când a pierdut alegerile. Asta nu înseamnă că trebuie să adreseze jigniri unei doamne, care este, prin funcţia ocupată, al treilea om în stat", a afirmat Petre. „Felul în care s-a comportat înseamnă că în spatele unui om relativ cult, care se îmbracă frumos şi se parfumează cu parfumuri scumpe, se ascunde un om vulgar, violent în limbaj. Prin ce a făcut, Adrian Năstase a demonstrat încă o dată că nu poate să se reformeze, să evolueze. E acelaşi pe care îl ştim. Indiferent de cum ne vorbeşte de la televizor, pentru că domnul Năstase ne vorbeşte frumos, în spatele costumului se ascunde un om găunos", a adăugat Mihai Petre.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii