Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:10 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazare si Moga tin secret votul in cazul Voicu

ro

30 Mar, 2010 02:54 1142 Marime text
cap_5.jpgNicolae Moga: „Este un vot individual. Nu pot spune" # Alexandru Mazăre: „Am votat cum am crezut eu de cuviinţă"

Senatul a aprobat săptămâna trecută, cererea DNA adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind cercetarea senatorului PSD Cătălin Voicu în stare de arest preventiv.

E adevărat, Senatul a votat cu majoritate de voturi aprobarea cererii DNA privind cercetarea pesedistului în stare de arest. Un număr de 70 de senatori au votat pentru continuarea cercetărilor cu Voicu după gratii, 40 au votat împotrivă, iar două voturi au fost anulate. Cu toate acestea, Voicu nu a fost arestat nici astăzi, procedura fiind se pare, una foarte complexă, care nu permite, cu una cu două, arestarea celui împotriva căruia s-au formulat acuzaţii pentru trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată. Mai nou, senatorul PSD contestă avizul dat de Senat şi reclamă că votul senatorilor nu ar fi unul valabil. Mai mult, Cătălin Voicu i-a cerut preşedintelui Senatului, social-democratul Mircea Geoană, să fie audiat în plen. Cererea ar urma să fie analizată chiar astăzi. Concret, Voicu ar vrea ca votul să fie reluat. El susţine că doreşte să se adreseze plenului Senatului întrucât nu a reuşit să-şi prezinte punctul de vedere, din motive medicale,aflându-se la spital în momentul în care senatorii au votat pentru încuviinţarea arestării sale.

I-am contactat telefonic şi pe senatorii Constanţei pentru a afla cum au votat în cazul cererii DNA, către Curtea Supremă, ca Voicu să fie cercetat în stare de arest.

Senatorul PD-L Mircea Banias ne-a declarat că nu se afla în ţară la momentul votului asupra acestei cereri, fiind plecat la Bruxelles. Cu toate acestea, democrat-liberalul a precizat că grupul PD-L din Senat a votat „pentru" cererea DNA. În ceea ce-l priveşte pe senatorul PNL Puiu Haşotti, el nu a dorit să ne răspundă la întrebări.

I-am contactat, cum era şi firesc, şi pe senatorii PSD ai judeţului. Nicolae Moga nu a dorit să ne dezvăluie modul în care a votat. „Este un vot individual. Nu vă pot spune cum am votat", a afirmat el. La rândul său, senatorul PSD Alexandru Mazăre, fratele primarului Radu Mazăre, a refuzat să ne destăinuie votul său. „Am votat aşa cum am crezut eu de cuviinţă", a afirmat social-democratul, al cărui nume a fost de altfel, menţionat în acest scandal.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • mihai 30 Mar, 2010 00:12 minciuni