Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:06 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul primar al Medgidiei reclamă „caracatiţa"

ro

13 Oct, 2011 01:00 1203 Marime text
Dumitru Moinescu, fostul primar al Medgidiei, a atras atenţia opiniei publice asupra „caracatiţei medgidiene".Fostul edil spune că totul s-a desfăşurat până în 2004, în mandatul primarului care a fost înaintea lui şi care, alături de acoliţi, a profitat de pe urma întreprinderilor şi a patrimoniului oraşului.

Moinescu a dat exemplul Edilmed-ului, societate pe care a băgat-o în insolvenţă când era edil. „Principala sursă de bani era combustibilul furat din conducta de la Castelu, pe care îl introduceau în centrale. Când se dădea drumul la centrale, oamenii îşi ascundeau rufele de pe sârme, că se înnegreau. Structura era formată din primar şi din oamenii care aveau interese. Parchetul Medgidia nu vedea toate astea. Există legende care spun că cisternele erau însoţite, păzite, ca să nu se întâmple nimic. La Edilmed am găsit facturi neînregistrate contabil, în valoare de 38 de miliarde de lei", a declarat fostul primar. Dumitru Moinescu a vorbit şi despre modul în care s-a profitat de patrimoniul oraşului şi a dat exemplul bowling-ului care a fost vândut pe nimic". Şi pământul a reprezentat o problemă, pentru că, spune democrat-liberalul, revendicările oamenilor nu mai puteau fi onorate din cauza faptului că terenurile ajunseseră la „Iordache şi oamenii lui". „Bonet" este încă un dosar în care Moinescu a fost acuzat că ar fi primit şpagă de un milion de euro. „Cercetarea durează şi astăzi, din 2008. Mă lupt în continuare cu ei, pentru că am de partea mea un aliat puternic: dreptatea. Există şi o caracatiţă mică, dar şi o caracatiţă pui. Voi vorbi despre toate, la timpul lor", a declarat Dumitru Moinescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii