Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:39 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce i-a luat Nicusor cladirea lui Teodosie

ro

10 Jul, 2009 02:25 1003 Marime text
„N-au fost bani până acum pentru reabilitare. Încercăm să includem imobilul într-un proiect de finanţare europeană". A fost explicaţia preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, pentru elaborarea proiectului de lege prin care Arhiepiscopiei Tomisului i-a fost luată clădirea din strada Nicolae Titulescu nr. 32, pe care o avea în administrare pentru doi ani şi care se află la acest moment în ruină. 

Niciun consilier judeţean nu a avut vreo obiecţie în acest sens, chiar dacă decizia de a retrage dreptul de administrare a imobilului a fost luată după doi ani de la expirarea datei limită până la care Arhiepiscopia Tomisului trebuia să se ocupe de renovarea ei.

Vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir, declarase, în urmă cu două zile, cotidianului nostru că, la acest moment, din zidurile rămase nu se mai poate face nimic: „Trebuie să curăţăm terenul. Este nevoie de o descărcare de sarcini arheologice şi ne-am gândit, în urma unor discuţii, să facem o secţie a Muzeului de Artă. Nu ştim însă sigur, pentru că va fi şi în funcţie de fondurile de care vom dispune la anul". Nicuşor Constantinescu, în schimb, a evidenţiat că se încearcă includerea clădirii într-un proiect de finanţare europeană, fără a da însă niciun fel de detalii.

Imobilul situat la adresa indicată a fost transferat în administrarea Arhiepiscopiei împreună cu clădirea situată la nr. 17, pe aceeaşi stradă, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa nr. 18 din 25 martie 2005. La art. 3 din hotărâre se preciza că Arhiepiscopia Tomisului are obligaţia ca, în termen de doi ani de la data preluării în administrare, să finalizeze lucrările de reabilitare a acestor clădiri în scopul funcţionării lor în condiţii optime. La art. 4 se preciza, de asemenea, că, în cazul în care Arhiepiscopia nu se achită de aceste obligaţii în termen de doi ani, dreptul de administrare asupra celor două imobile încetează.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii