Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:55 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nu vor mai exista preparatori si lectori universitari

ro

14 Feb, 2006 00:00 1229 Marime text

Noua lege a invatamantului superior va propune doar trei trepte ale ierarhiei universitare * Pana acum, functiile de conferentiar si profesor erau validate la nivelul Ministerului Educatiei si Cercetarii * Noile prevederi presupun certificarea functiilor la nivelul senatului universitatii

La conferinta Consiliului national al rectorilor, care s-a desfasurat in data de 10 februarie la Universitatea Constantin Brancoveanu din Pitesti, au fost de fata rectori ai universitatilor de stat si rectori ai universitatilor private din Romania care sunt acreditate, reprezentantii ministerului, in frunte cu ministrul Mihail Hardau, presedintele consiliului national al rectorilor, Ecaterina Andronescu, precum si membri ai comisiei de invatamant din Parlamentul Romaniei. Potrivit rectorului Universitatii Ovidius, Victor Ciupina, scopul acestei conferinte a fost in principal de a prezenta nivelul la care se gaseste in momentul de fata proiectul privind legea invatamantului superior din Romania. In urma cu 10 zile s-a desfasurat la Sinaia un atelier de lucru la care au participat membri ai biroului consiliului national al rectorilor, unde a fost prezentat un material referitor la noua lege a invatamantului superior din Romania. Acest material reprezinta scheletul pe care se vor stabili precizari pentru ca proiectul sa capete consistenta si sa fie supus unei dezbateri publice in universitatile romanesti. In prezent exista un proiect de lege privind restructurarea invatamantului superior romanesc, cel mai important punct in acest sens fiind reorganizarea pe cicluri a studiilor universitare. De asemenea, Victor Ciupina, rectorul Universitatii Ovidius a declarat ca se va propune ca in loc de cele cinci trepte ale ierarhiei universitare, adica preparator, asistent, sef de lucrari (lector), conferentiar si profesor sa apara in lege doar trei, respectiv asistent, conferentiar si profesor. In legea veche, cele doua functii de conferentiar si profesor urmau sa fie validate la nivelul Ministerului Educatiei si Cercetarii, iar prin noul act normativ se prevede ca functia didactica de conferentiar sa fie validata in cadrul senatului universitatii. In alta ordine de idei, exista o propunere ca senatul universitatii sa fie ales, astfel incat sa fie un produs prin vot al intregii comunitati universitare, precum si faptul ca rectorul si senatul sa aiba un mandat de sase ani irepetabil. Acesta este un punct de vedere care va fi apreciat de lumea universitara in mod corespunzator si la finele acestui demers sa se constate daca aceasta propunere este sau nu viabila. La nivelul universitatii validarea posturilor se va face in mod echivalent cu ceea ce s-a intamplat si inainte pentru ocuparea posturilor in invatamantul superior. Se va urma filiera obisnuita unui concurs, datele acestuia vor fi semnalate in presa, se va face aprobarea in consiliul profesoral al Universitatii si apoi in senat prin vot deschis. Daca senatul a validat hotararea consiliului profesoral, candidatul va fi numit pe functia pentru care a optat. Pana acum procedura era ca validarea obtinuta in cadrul senatului era trimisa la Ministerul Educatiei si Cercetarii unde comisiile de specialitate aproba sau nu concursul. Potrivit noii legi, operatiunea se va opri la nivelul senatului universitatii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii