Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:28 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rute recomandate de politia rutiera spre litoral si munte

ro

19 Jul, 2009 15:00 1580 Marime text

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că Poliţia Rutieră se aşteaptă la creşteri semnificative ale valorilor de trafic, mai ales spre sfârşitul zilei, motiv pentru care au fost luate măsuri speciale de fluidizare a circulaţiei.

Un elicopter pus la dispoziţie de Inspectoratul de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor va survola şoselele spre staţiunile montane şi litoral, pentru a urmări modul în care se desfăşoară traficul rutier şi pentru a transmite informaţii utile echipajelor de la sol, care pot interveni prompt în caz de necesitate. Mulţi conducători auto vor profita din plin de vremea frumoasă şi îşi vor amâna plecarea la drum până la lăsarea serii. De aceea, este posibil să apară probleme de fluenţă a circulaţiei atât pe DN1 în zona staţiunilor montane, cât şi pe traseul de întoarcere de pe litoral.

Se va acţiona, în principal, pentru combaterea neregulilor care au dus, în ultima perioadă, la producerea unor grave accidente de circulaţie: viteza excesivă ori neadaptată condiţiilor de trafic, oprirea nejustificată pe banda de urgenţă a autostrăzilor şi neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers.

Din zona staţiunilor montane de pe Valea Prahovei, deplasarea se poate face
-pe DN71 Sinaia - Târgovişte - Bucureşti
Dinspre Braşov, pentru a se evita Valea Prahovei, se poate circula astfel:
-pe DN1A Săcele - Cheia - Vălenii de Munte - Centura de Est a municipiului Ploieşti - DN1 Ploieşti - Bucureşti;
-pe DN73 Braşov - Piteşti - autostrada A1 Piteşti - Bucureşti.

Ţinând cont de faptul că în judeţul Constanţa traficul rutier pe DN22C Basarabi - Medgidia - Cernavodă se desfăşoară anevoios la sfârşit de săptămână, deoarece drumul este alcătuit din doar două benzi, conducătorii auto pot utiliza următoarea variantă alternativă:

? DN2A-Constanţa-Hârşova-Giurgeni-Ţăndărei-Slobozia-Urziceni şi în continuare DN2- Urziceni- Bucureşti.

Pentru evitarea porţiunii de drum foarte aglomerate dintre staţiunile Eforie Sud şi Eforie Nord se poate circula din Mangalia pe DJ 391 până la Negru Vodă, în continuare pe DN 38 până la Agigea şi apoi pe DN 39 înspre Constanţa.



Foarte important de ştiut este şi faptul că astăzi, între orele 06.00 şi 22.00, autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone au interdicţie de circulaţie pe tot traseul Autostrăzii A2, DN 22C (Cernavodă-Basarabi) şi DN 3 ( Basarabi-Constanţa). Le recomandăm conducătorilor de autovehicule grele să circule pe ruta DN2-Bucureşti-Urziceni-DN2A-Slobozia-Hârşova-Constanţa.

Pentru un trafic fluent şi sigur, recomandăm:

-Plecarea din timp la drum;

-Deplasarea cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi trafic;

-Conducătorii auto să manifeste prudenţă şi atenţie sporită pe toată durata deplasării şi să nu conducă în stare de oboseală, deoarece temperaturile ridicate favorizează adormirea la volan, cauză din ce în ce mai frecventă de producere a accidentelor.

-Păstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de vehicululele care circulă înainte, pentru a se putea opri în condiţii de siguranţă, atunci când acestea frânează brusc;

-Efectuarea manevrelor de depăşire numai după o atentă asigurare;

-Respectarea semnalelor poliţiştilor rutieri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii