Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:34 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parchetul vrea sa analizeze pantalonii lui Saviuc

ro

23 Mar, 2009 03:24 1341 Marime text
Vasile Saviuc, George Cristian Ene, Marian Alexandru Lupu şi Mihai Goerge Sântion, cei patru suspecţi din cazul furtului a 140.000 de euro şi 700.000 de lei din Hârşova, rămân în arest.

Curtea de Apel Constanţa a respins recursurile celor patru împotriva deciziei prin care li s-a prelungit starea de arest preventiv cu alte 30 de zile. Unul din motivele pentru care procurorii au cerut prelungirea arestului este reprezentat de efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice privind examinarea corpurilor delicte. Mai precis, este vorba despre sabia şi pantalonii de trening descoperite în urma percheziţiilor domiciliare efectuate acasă la Marian Alexandru Lupu şi Vasile Saviuc. Interesant este faptul că, potrivit avocatului lui Saviuc, acesta nu se afla în Hârşova la momentul săvârşirii furtului, ci în Valu lui Traian, cu un prieten. Apărătorul a argumentat că „simplul fapt că la locuinţa sa a fost găsită o pereche de pantaloni de trening neagră, cu dungi portocalii, nu reprezintă o dovadă că Saviuc ar fi singura persoană din Constanţa care are în posesie o astfel de pereche de pantaloni de trening, fiind ridicol a-l plasa la locul faptei doar pentru acest motiv". În ciuda argumentelor de acest gen, judecătorii au decis că este oportună prelungirea arestului cu alte 30 de zile. Potrivit anchetatorilor, pe 10 noiembrie 2008, cei patru au pătruns cu forţa, mascaţi cu cagule, în locuinţa lui Marian Chiocaru şi Adriana Socaci, din Hârşova. Suspecţii nu au plecat cu mâna goală din casa celor doi, ci i-au imobilizat pe aceştia, i-au ameninţat cu o sabie, i-au bătut şi le-au furat din seif 140.000 de euro şi şapte miliarde de lei. În urma deciziei Curţii de Apel, starea de arest a celor patru bărbaţi va expira pe 20 aprilie.

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • aproape intotdeauna 05 Apr, 2009 18:50 de ce sa se mai ancheteze atata ca tot no sa gaseasca nimica astya nu au nici o treaba cu furtul ii tyn inchisi degeaba am lucrat la chiokaru si am fost cu el in cand sa inntalnit cu militia de la constanta si ia dat bani lui unu bucur ca sai tina inchisi sau intaknit la constanta bucur asta mai era cu catyva mitieni sau catei cum vrety voi dar am si io o intrebare dak nu sunt dovezi de ce ii mai tine sper sa iasa sai vad muia lui largutu:)))))))))))))))))))))))))))))))))))