Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:20 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecati in familie pentru omor

ro

15 Jun, 2010 04:15 1558 Marime text
Tată şi fiu, judecaţi pentru tentativă de omor, după ce au oprit în câmp căruţa unui vecin şi au tăbărât cu bâtele pe el. S-a întâmplat în satul Credinţa, pe 16 ianuarie 2010, în jurul orei 11.00, când, potrivit anchetatorilor, Dumitru Barcan, de 55 de ani, şi fiul acestuia, tot Dumitru Barcan, zis Mitrea, au sărit cu bâtele pe Nicolae Negruţ, un localnic cu care tatăl-agresor a avut un conflict în toamna anului 2009.

Dumitru şi Mitrea Barcan au fost trimişi în judecată, amândoi în stare de arest preventiv, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, acuzaţiile ce li se aduc fiind de tentativă de omor şi loviri sau alte violenţe. Alături de ei sunt judecaţi Viorel Stoenciu Voicu şi Memet Iusein Sinan, din Mangalia, indivizi pe care anchetatorii îi bănuiesc că ar fi participat la agresarea lui Negruţ. Foarte interesant, deşi procurorii au cerut şi obţinut, în primă instanţă, arestarea lui Barcan tatăl, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au dispus cercetarea acestuia în stare de libertate. Abia spre sfârşitul anchetei, când probele împotriva tatălui au devenit covârşitoare, individul a fost arestat, din nou. Din datele strânse de procurori, a reieşit că altercaţia din ianuarie 2010 ar fi fost, în fapt, o poliţă plătită de Dumitru Barcan, care şi-ar fi propus încă din anul 2009 să se răzbune pe victimă, în urma unui conflict. Mai exact, spun procurorii, în toamna anului 2009, Negoiţă ar fi încercat să ducă mai multe capre la păscut pe o solă din cadrul unei ferme unde Barcan era paznic. În cele din urmă, între cei doi a izbucnit un conflict, Dumitru Barcan fiind lovit de mai multe ori de Negoiţă.

Bătut în câmp

De atunci, individul de 55 de ani şi-ar fi jurat să se răzbune pe agresorul său. Zis şi făcut: într-o dimineaţă din ianuarie, bărbatul a găsit momentul propice să-şi ia revanşa. Potrivit rechizitoriului, Barcan l-a convins pe fiul său, Mitrea, să-l ajute să-l dovedească pe Negruţ. Cei doi Barcani s-au sfătuit şi au ajuns la concluzia că cel mai bine este să-l oprească pe Negruţ când se întoarce de la Obor. „Îmbarcaţi" în două maşini şi însoţiţi de mai mulţi indivizi înarmaţi cu bâte de diferite dimensiuni, tatăl şi fiul au pornit pe urmele barbatului, pe care l-au oprit în drum spre casă, în căruţă alături de el aflându-se mai multe rude de-ale sale, printre care şi un copil de cinci ani. Agresorii au reuşit să sperie calul, au înconjurat căruţa şi au tăbărât cu bâtele pe victimă. Abia când au fugit rudele lui Negruţ, Dumitru Barcan tatăl a venit şi el să-şi lovească adversarul. După ce l-au lovit până l-au lăsat fără suflare, atacatorii s-au urcat în maşini şi au fugit. Singur, Mitrea Barcan a fost prins în aceeaşi zi şi dus la instanţă, cu propunere de arestare. Ulterior, au fost identificaţi şi restul autorilor, însă judecătorii Curţii de Apel au dispus cercetarea lor în stare de libertate. Totuşi, în urma declaraţiilor fiului, care, deşi l-a acoperit iniţial, a ajuns să le povestească anchetatorilor în detaliu cum s-au petrecut faptele, Dumitru Barcan a fost rearestat, iar acum se află după gratii. În ciuda dovezilor existente împotriva sa, Barcan îşi susţine nevinovăţia şi, culmea, dă vina pe fiul său, susţinând că totul nu este decât o răzbunare a acestuia, din cauza că tatăl s-ar fi recăsătorit. Dosarul a fost trimis pe rolul Tribunalului Constanţa, prima înfăţişare fiind fixată pe data de 14 iulie. Nu este de trecut cu vederea faptul că Mitrea Barcan este judecat, în acelaşi dosar, şi pentru o altă tentativă de omor, comisă asupra lui Nicolae Nasta, un proprietar pe care Mitrea l-a lovit cu coasa în cap, pentru că nu i-a lăsat caprele să-i pască iarba.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii