Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:44 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

I-a sfidat pe politisti

ro

10 Mar, 2009 02:48 963 Marime text
Un şofer aflat într-o avansată stare de ebrietate nu numai că nu a dat doi bani pe somaţiile poliţiei de a opri, dar nu s-a sinchisit nici la focurile lor de avertizare.

Bărbatul a fost prins, ulterior, la domiciliul său, din comuna Mihail Kogălniceanu. Evenimentele s-au petrecut în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.30, când lucrătorii din cadrul Poliţiei Comunale Mihail Kogălniceanu au încercat să oprească un BMW, care circula pe DN 2A, pe ruta Constanţa-Bucureşti. Total insensibil la avertismentele poliţiei, şoferul şi-a văzut liniştit de drum. Pentru a-l determina să se oprească, totuşi, unul dintre agenţii de poliţie a folosit armamentul din dotare şi a tras un foc de avertisment în plan vertical. Dat fiind că nici asta nu l-a oprit, echipajul de poliţie a pornit în urmărirea lui, pe DN 2A. Şoferul indisciplinat, în vârstă de 36 de ani, a fost prins abia acasă, pe strada Nicolae Bălcescu. Bărbatul a fost dus la sediul poliţiei, unde s-a stabilit că se numeşte Gheorghe Sorin Bostan. Ulterior, acesta a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru a i se recolta probele de sânge, dar acesta a refuzat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii