Hackeri condamnati de instanta
Hackeri condamnati de instanta
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins apelul declarat de Alexandru Rotariu împotriva sentinţei de condamnare pentru infracţiuni privind comerţul electronic. Tânărul de 26 de ani a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Nemulţumit, Rotariu a atacat-o la Curtea de Apel, dar apelul i-a fost respins. Alături de Alexandru Rotariu a fost judecat şi condamnat şi Cătălin Dragomir, de 30 de ani. Dragomir a primit o pedeapsă de nouă luni de detenţie, tot cu suspendarea acesteia sub supraveghere. Ajuns în faţa Curţii de Apel, Cătălin Dragomir s-a răzgândit şi şi-a retras apelul. În 2007, Rotariu şi Dragomir au fost trimişi în judecată pentru falsificare a instrumentelor de plată electronice, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp