Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:16 01 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisarul sef Bucur, un an cu executare

ro

23 Jan, 2008 00:00 1254 Marime text
1201028472.jpg

Politistul ar putea fi eliberat peste trei luni

Bucur a fost osandit la un an de inchisoare cu executare. De asemenea, incadrarea juridica a faptei sale a fost schimbata din luare de mita in trafic de influenta. Totusi, soarta comisarului sef Ioan Bucur, seful suspendat al Politiei Transporturi Constanta era pecetluita dinainte ca magistratii Curtii de Apel sa dea sentinta cu numarul 10/P/2008. Chiar daca a fost schimbata incadrarea juridica in trafic de influenta, cariera lui Bucur este oricum terminata, caci va fi exclus din politie. Mai mult decat atat, in cele patru luni si jumatate de cand a fost arestat, politistul a fost tinut in arestul Inspectoratului General al Politiei Romane, la Bucuresti. Problema este, insa, ca va fi adus la Penitenciarul de Maxima Siguranta Poarta Alba, unde va da nas in nas cu mai multi dintre infractorii pentru care a pus si el umarul sa fie arestati. Din fericire pentru el, din pedeapsa la care a fost condamnat ii va fi dedus numarul de zile petrecute deja in arest preventiv. Cu alte cuvinte, Bucur a petrecut deja mai mult de o treime din pedeapsa in arest, ceea ce inseamna ca i-au mai ramas in jur de sapte luni si jumatate. De altfel, mai mult ca sigur ca va fi eliberat in doua-trei luni, pentru buna purtare. De precizat ca magistratii au fost totusi blanzi cu comisarul sef, intrucat pedeapsa la care l-au osandit este sub minimumul prevazut in codul penal pentru infractiunea de trafic de influenta. Contactat telefonic, Apostol Armeanu, avocatul lui Bucur, a apreciat ca, prin sentinta judecatorilor s-a dovedit faptul ca DNA-ul a gresit cand a incadrat fapta comisarului sef drept luare de mita, pentru ca nu au anchetat suficient daca Bucur avea sau nu atributii privind sanctionarea denuntatorului Adrian Feraru. Pana una alta, comisarul sef Ioan Bucur ramane seful suspendat al Politiei Transporturi Constanta. Postul sau va putea fi scos la concurs abia dupa ce vor fi epuizate toate caile de atac, iar pana in acel moment functioneaza prezumtia de nevinovatie. Intre timp, interimatul este asigurat de comisarul sef Mihai Tarpan. Sentinta magistratilor poate fi atacata in recurs, atat de catre Bucur (care, de altfel, s-ar putea sa fie multumit cu o pedeapsa atat de mica), dar si de catre procurorii DNA.

Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii