Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:30 16 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coleg de serviciu cu soţia Iată averea şefului Centrului Operaţional din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă

ro

21 Nov, 2011 01:00 2182 Marime text
cap_5.jpgFără alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an, Vlăduţ Ion nu are nici debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ ori bunuri achiziţionate în sistem leasing

ZIUA de Constanţa continuă campania de prezentare a declaraţiilor de avere a celor care se află în fruntea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea" cu Vlăduţ Ion, şeful Centrului Operaţional al inspectoratului.

Conform declaraţiei de avere, Vlăduţ Ion deţine două terenuri intravilane, unul din anul 1997, iar celălalt din 2000. Primul teren se află în Bacău, iar celălalt este localizat în Băneasa, şi are suprafaţa de 3.000 de metri pătraţi. În ceea ce priveşte clădirile, şeful Centrului Operaţional a consemnat doar o casă de vacanţă, în Bacău. Cel puţin potrivit declaraţiei de avere, Vlăduţ Ion conduce un autoturism marca Opel, auto fabricat în 2003. Fără bunuri sub formă de metale preţioase, obiecte de artă ori de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal sau altele asemenea, a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro, comandantul Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă nu are conturi sau depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv carduri de credit, a căror cu valoare însumată depăşeşte 5.000 lei. Vlăduţ Ion nu are plasamente, investiţii directe ori împrumuturi acordate, cu valoarea de piaţă însumată mai mare de 5.000 de euro.

ISU_-_pompieri.jpg

Fără alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an, Vlăduţ Ion nu are nici debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi nici alte asemenea bunuri, cu valoare însumată a acestora mai mare de 5.000 de euro. Şeful Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea" nu are nici cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale ori regii autonome, însă în ceea ce priveşte venitul din salariul anual a declarat valoarea de 34.664 de lei, în timp ce soţia sa, angajată tot în ISU „Dobrogea", a câştigat 11.450 de lei (salariu + indemnizaţie creştere copil). În ceea ce priveşte veniturile din alte surse, Vlăduţ Ion a mai declarat suma de 3.850 de lei, bani proveniţi de pe urma unui contract de colaborare încheiat cu Universitatea Maritimă Constanţa.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii