Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:15 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clandestini marocani depistati pe un vas ancorat la Sulina

ro

04 May, 2004 00:00 607 Marime text
Politistii de frontiera de la Sulina au descoperit la bordul unei nave sub pavilion Cambodgia care a intrat in apele romanesti patru clandestini marocani. Motonava "Gnocchi" a venit din portul Madras - Turcia si a ancorat ieri dimineata in Portul Sulina pentru controlul de frontiera, urmand sa plece apoi spre Galati, pentru incarcare de aliaje neferoase. La controlul de intrare in tara, comandantul motonavei a declarat politistilor de frontiera ca are la bord patru clandestini marocani. Din cercetari a reiesit ca acestia, impreuna cu un alt marocan, au urcat ilegal pe nava in portul Casablanca la data de 6 martie, anul curent. Echipajul i-a descoperit dupa cinci zile, cand nava se afla deja in mars spre Italia. In portul Gaeta - Italia, comandantul a informat autoritatile italiene despre cei cinci clandestini. In urma cercetarilor efectuate a mai reiesit ca unul dintre ei savarsise anterior fapte ilegale pe teritoriul Italiei, astfel ca a fost arestat. Dupa plecarea din Gaeta, marocanii ramasi au devenit violenti cu echipajul, fapt pentru care au fost inchisi in doua cabine si supravegheati de un echipaj. Politistii de frontiera de la PPF Sulina au constatat ca doar doi clandestini aveau documente de identitate asupra lor si varstele lor sunt de 22 si 31 de ani. Potrivit declaratiilor acestora, tinerii aveau intentia de a ajunge in Spatiul Schengen. Politistii de frontiera l-au sanctionat contraventional pe transportator cu 120 de milioane de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii