Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:09 20 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Primăria Constanţa Licitaţie de zeci de milioane de lei fără persoane răspunzătoare de achiziţie!

ro

17 Sep, 2012 01:58 2327 Marime text
primarie_Primaria_Constanta.jpgPrimăria Constanţa intenţionează contractarea unui credit în valoare de 68.000.000 lei, pe o perioadă de patru ani, în vederea realizării a 12 proiecte cu finanţare europeană. Cele patru contracte subsecvente ce urmează să fie atribuite în urma licitaţiei publice se vor încheia pentru perioadele 2012-2013, 2013 -2014, 2014-2015 şi 2015-2016. Valoarea estimată a celui mai mic contract subsecvent este de 800.000 lei, în timp ce valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 20.000.000 lei. Autoritatea contractantă, în speţă Primăria Constanţa, solicită ca rambursarea integrală sau parţială a liniei de credit, oricând pe durata linei de finanţare, să se facă fără perceperea de costuri, comisioane sau taxe suplimentare pentru rambursarea anticipată. Agenţii economici interesaţi de licitaţie pot depune oferte până pe data de 18 octombrie, ora 10.00, urmând ca în aceeaşi zi la ora 13.00 să aibă loc la sediul Primăriei Constanţa din bulevardul Tomis deschiderea ofertelor.

Vezi punctul de vedere al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională

Nu este pentru prima dată când Primăria Constanţa nu precizează în documentaţia de atribuire persoanele responsabile cu achiziţia publică, deşi este o procedură standard pe care instituţiile publice, inclusiv Consiliul Judeţean Constanţa, o respectă. De obicei, în cazul autorităţilor locale, responsabili cu achiziţia publică sunt primarii, viceprimarii, consilierii locali şi directorii ale căror departamente sunt implicate în desfăşurarea unei licitaţii. În urma unei adrese trimise de cotidianul ZIUA de Constanţa, chiar şi reprezentanţii Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională susţin că în aplicarea prevederilor de la articolul 69 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 34/2006, autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza în documentaţia de atribuire persoanele care deţin funcţii de decizie în autoritatea contractantă cu privire la organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire, respectiv, toate persoanele care aprobă/semnează documente emise în legătură cu sau pentru procedura de atribuire, inclusiv persoanele care aprobă bugetul aferent autorităţii contractante, necesar finanţării contractelor de achiziţie publică". Cu toate acestea, ca de fiecare dată, şi în acest anunţ de licitaţie apare menţionată doar persoana de contact şi anume Ghiulnihal Mutalap şi datele unde aceasta poate fi găsită, pentru relaţii suplimentare referitoare la deschiderea de oferte, precum numărul de telefon sau adresa de email.

Municipalitatea se îndatorează pentru 12 proiecte de finanţare

Primăria Constanţa susţine că linia de credit ce urmează să fie contractată este necesară pentru asigurarea sumelor necesare efectuării plăţilor pentru următoarele proiecte aflate în implementare, a căror valoare totală este de 84.822.373 lei: Constanţa, primul pas în lunga ta călătorie - Promovarea zonei turistice Constanţa - Mamaia (1.036.640 lei), Restaurarea şi reamenajarea integrată a zonei istorice -Piaţa Ovidiu (14.863.356), Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului Constanţa (47.806.832 lei), Restaurarea şi reamenajarea promenadei şi a spaţiilor verzi din zona Vraja Mării -Cazino-Port Tomis (16.784.146 lei), Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în regiunea Constanţa - Ialomiţa din care cofinanţare UAT Constanţa (4.331.399 lei). De asemenea, banii împrumutaţi vor servi şi pentru proiecte de finanţare aflate în evaluare sau pregătire, după cum urmează: Promenada Turistică Mamaia (64.841.286 lei), Îmbunătăţirea accesului în Staţiunea Mamaia prin construirea unor pasarele pietonale (10.592.526 lei), Parcul Seniorilor (6.295.265 lei), Amenajarea integrată a zonei de acces în Portul Turistic şi plaja Modern (42.572.178 lei), Reabilitarea şi modernizarea iluminatului public în unele localităţi ale Zonei Metropolitane Constanţa (15.352.120 lei), Construire parcare multietajată P+7+T în staţiunea Mamaia zona Cazino Albatros (24.350.000), Reabilitarea şi reamenajarea Parcului Arheologic (8.000.000 lei).

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Popescu Vasile 17 Sep, 2012 08:06 Domnule Mazare, Este iresponsabil sa te imprumuti si sa te bati in piept ca ai facut ceva in Constanta stiind ca altii vor trebui sa restitue banii imprumutati de tine.Mai usor cu inrobirea populatiei care va trebui prin impozite mai mari sa restitue aceste sume.Esti iresponsabil cand faci aceste imprumuturi.Daca esti in stare fa investitii din banii economisiti de primarie din taxele si impozitele actuale