Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:55 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Terenuri, case şi bijuterii Bogăţii de consilieri judeţeni (documente)

ro

27 Jun, 2011 21:10 5425 Marime text
averi_cjc_2.jpgRadu Babuş a împrumutat anul acesta 425.000 lei de la Doina Luminiţa Cernat, sumă care trebuie restituită până în 2016

Consilierii judeţeni şi-au depus declaraţiile de avere.

averi_cjc_Adrian_Gheorghita__061.jpgZIUA de Constanţa vă prezintă avuţiile unei părţi dintre aleşii judeţeni, urmând ca restul să reprezinte subiectul unor materiale viitoare. Vom începe cu liberalul Dănuţ Antonoaea Zepa care, pe 10 iunie a.c. a declarat că deţine un apartament achiziţionat în 1991, de 57,91 mp, un Volskwagen Polo din 2005 (leasing) şi un depozit bancar la BRD în valoare de 6.800 de euro, deschis în 2009. Deţine părţi sociale în SX Polimed '77 (80% - 72.728,2 lei) şi Xtel marketing (50% - 18182,05 lei). PNL-istul s-a împrumutat de la o persoană fizică, nespecificată, cu 35.000 euro (2009-2015) şi a câştigat anul trecut 3.442 lei de la Xtel, 804 lei ca profesor la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, 459 lei de la A2T Romasig Broker şi 625,5 lei de la Allianz Ţiriac Asigurări Private. Şi soţia sa, Simona, a avut un venit considerabil: 1.512 lei de la Polimed, 2.455 lei Xtel, 17.662 lei plus 6.962,49 lei Allianz Ţiriac Asigurări şi 130,5 lei de la Allianz Ţiriac Pensii.

Comorile lui Babuş

averi_cjc_Radu_Babus.jpgSocial-democratul Radu Babuş, şef peste tinerii PSD-işti, este destul de avut pentru vârsta lui. Directorul Regiei Autonome pentru Exploatarea Domeniului Public şi Privat deţine, potrivit declaraţiei de avere completate pe 14.06.2011, un teren în comuna Crişan, de 1.100 mp, cumpărat în 2007, un altul în Mamaia, de 1.291,87 mp, achiziţionat alături de Petrică Munteanu în 2008, şi două terenuri în Cerchezu (2010 - 9 ha, donaţie şi 2010 - 6 ha, cumpărare). Mai deţine şi alte comori: medalii şi decoraţii de aproximativ 3.000 euro, bijuterii de aur (aproximativ 7.000 euro), tablouri şi icoane (aproximativ 6.000 euro) şi timbre (aproximativ 5.000 euro). A împrumutat anul acesta 425.000 lei de la Doina Luminiţa Cernat, sumă care trebuie restituită până în 2016. A câştigat în anul anterior completării declaraţiei, de la CJC (indemnizaţia de consilier) 4.437 lei şi 42.064 de lei de la RAEDPP.

PDL-iştii şi terenurile

averi_cjc_Florian_Constantin_09.jpgDemocrat liberalul Florian Constantin are două terenuri: 23 august, 981 mp, cumpărat în 2005 şi Valu lui Traian, 2008, 627 mp. Declaraţia de avere semnată pe 7 iunie a.c. spune că PDL-istul are un apartament în Constanţa, cumpărat în 1990, un depozit bancar deschis în 2010, de 139.084,90 lei şi câştigă, ca director al ITM, 31.245 lei. La bugetul familiei se adaugă indemnizaţia de la CJC 7.018 lei şi veniturile soţiei, Margareta: 34.259 lei de la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi 59.109 lei ca administrator al unei societăţi comerciale.

averi_cjc_Nicolae_Fronescu_070.jpg PSD-istul Nicolae Fronescu, şeful Direcţiei Pieţe din cadrul RAEDPP deţine un apartament cumpărat prin credit ipotecar în 2005, un Opel din 2006 şi o Skoda din 2009. La capitolul credite stă... foarte bine: 2005 - 2025, 32.600 euro de la Raiffeisen Bank, 20.000 euro de la aceeaşi bancă (2008 - 2018) şi 5.000 euro de la Credit Europe Bank (2008 - 2013). De la RAEDPP a adus acasă în anul fiscal anterior 79.106 lei. Soţia sa, Daniela, economist în cadrul aceleiaşi societăţi, a câştigat 23.788 lei. Avocatul Adrian Gelu Gheorghiţă, membru PDL, nu se poate plânge. Deţine trei terenuri: Corbu (2008, 500 mp, 1/10, cu Mihaela Damian), Corbu (2010, 5000 mp, 1/10 cu Dorin Berceanu) şi Limanu (2009, 19.000 mp, 1/3 cu Maria Ghica şi Irina Liţcanu). Mai are un birou de 95 mp (2009), împreună cu Irina Liţcanu şi un autoturism Toyota din 2006.

În ultimul an a vândut 500 mp de teren la Agigea, asociatei sale, Irina Liţcanu, pentru 20.000 euro şi un altul, în comuna 23 August, pentru 24.000 euro, lui Ion Chesnoiu. Deţine părţi sociale în SC Total Freight Transport (50% - 45.000 lei) şi Liţcanu şi Gheorghiţă - Societate Civilă de Avocaţi (50% - 50.000 lei). Nici la capitolul venituri nu stă rău familia Gheorghiţă. Adrian a câştigat 136.480 lei ca avocat, 7.226 lei indemnizaţia de la CJC şi 660 lei ca membru în Consiliul de Administraţie al Autorităţii Navale Române. Soţia sa a adus acasă 42.629 lei ca avocat şi 48.000 lei dintr-o închiriere. La toate acestea se adaugă alocaţia copiilor, în valoare de 2.114 lei.

 

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii