Terasa Q's Inn baga zazanie in primaria lui Mazare (galerie foto)
Terasa Q's Inn baga zazanie in primaria lui Mazare (galerie foto)


Aşa cum vă prezentam în ediţia de ieri a cotidianului nostru, restaurantul Q's Inn şi-a făcut terasă în parcare.
În fapt, este vorba despre o parcare închiriată de la SC SCIL Confort Urban, societate subordonată primăriei, care administrează locurile special amenajate pentru autoturisme. Numai că, în ciuda faptului că primarul Radu Mazăre se plânge că în oraş nu sunt spaţii de parcare, cei de la Q's Inn
Take Away şi-au tras terasă fix în locul în care ar trebui să staţioneze maşinile. Şi asta cu girul autorităţilor locale. Ba mai mult, odată cu apariţia subiectului Q's Inn, anumite direcţii din cadrul Primăriei nu se înţeleg: unii au dat aprobare pentru „coşmelia" celor de la Q's Inn, iar alţii spun că aşa ceva nu se poate, nu este în conformitate cu legea şi cu hotărârile Consiliului local.
Pe cine să mai crezi în „ţara lui Mazăre?!"
După cum vă arătam în ediţia de ieri, D.C.G. Corporation SRL, firma din spatele Q's In Take Away, a închiriat de la Confort Urban parcarea din faţa restaurantului. Toate bune şi frumoase, numai că, în loc să ofere clienţilor spaţii pentru Maşini, George Dudună, unicul asociat al firmei, s-a decis că ar fi mai bine să mai scoată un ban şi din aşa-numitul „comerţ de întâmpinare", cel căruia primarul Radu Mazăre i-a făcut lobby în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local. Edilul a susţinut atunci cu ardoare ca taxele pentru acest comerţ de întâmpinare să fie înjumătăţite, pentru a atrage societăţile comerciale să ofere constănţenilor, dar şi turiştilor, mai multe spaţii de relaxare, în speţă, terase. Treaba cu taxele a fost rezolvată, iar Dudună şi-a dus mai departe planul. A închiriat de la SCIL, apoi a obţinut autorizaţie pentru comerţ de întâmpinare din partea Direcţiei de Administrare a Domeniului Public, condusă de nimeni altul decât Constantin Babuş, tatăl lui Radu, şef peste Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat (RAEDPP). Şi, se pare că toată documentaţia este în regulă, din moment ce Corpul de Control al Primăriei, prin vocea şefului său, Ionuţ Pripişi, a spus că nu-i nicio problemă: „Am fost acolo şi ne-am uitat. Au autorizaţie pentru comerţ de întâmpinare. Sunt în regulă". Aşa că ne-am adresat celui care a autorizat, Babuş de la Administrarea Domeniului Public, care nu părea a şti situaţia de la Q's Inn, însă a promis că va verifica, astăzi, la prima oră, documentaţia. Evident, problema nu a putut fi ţinută la distanţă nici de Constantin Dancu, şeful Serviciului Rutier, dar nici de Viorel Farcaş, şeful biroului de Drumuri si Iluminat Public, mai ales pentru că semaforul din intersecţia bulevardelor Tomis şi Ferdinand nu poate fi văzut de către participanţii la trafic din cauza umbrelelor celor de la Q's Inn. O schimbare s-a văzut în cursul zilei de ieri, când prima dintre umbrele, cea mai apropiată de semafor, a fost închisă, probabil prin bunăvoinţa nemăsurată a patronului Dudună, care şi-a dat seama că în Constanţa se mai şi circulă pe şosele, nu se fac doar bani pe domeniul public. Însă, revenind la Viorel Farcaş, acesta l-a cam contrazis pe Constantin Babuş. „Eu voi face o sesizare, atât către direcţia lui Babuş, cât şi către poliţia rutieră. Legea spune clar: la mai puţin de 50 de metri de intersecţie nu ai voie să opreşti sau să pui asemenea amplasamente. Nu se poate aşa ceva. Mai mult, în parcări se pot aproba, din câte ştiu eu, numai obiective dintr-acestea cu caracter temporar, cum ar fi expoziţii şi târguri. Nicidecum terase", a spus Farcaş, dându-i peste nas colegului Constantin Babuş. Q's Inn Take Away are în spate societatea D.C.G. Corporation SRL, care-l are ca unic asociat pe George Dudună. Firma este înregistrată de Registrul Comerţului ca fiind în insolvenţă. Ba mai mult, administratorul judiciar, Laura Sima, a propus deja începerea procedurii de faliment.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- lepra 09 Jun, 2010 10:40 patronii din romania...ordinarii fac mancare cu produse cu salmonela si ei si rattatoilie
- OLGA 09 Jun, 2010 10:00 DE CE MAI SANT TINUTI IN FUNCTII DE CONDUCERE SI PE SALARII NESIMTITE ACESTI HOTI IN PRIMARIE ????